5 Martie 2018

Declaratia unica de venit se depune pana pe 15 iulie, anul acesta, iar de anul viitor pe 31 martie. Drepturile de autor raman pe retinere la sursa!



Persoanele fizice care obtin venituri, altele decat cele din salarii, vor depune, incepand din acest an, o singura declaratie privind impozitul pe venit si si contributiile sociale datorate. Pentru veniturile realizate in 2017 si estimarile din 2018, formularul are ca termen de depunere data de 15 iulie, iar incepand de anul viitor, termenul permanent va fi 31 martie, anunta Ministerul Finantelor Publice (MFP).

Declaratia va inlocui 7 formulare si urmeaza sa fie gata inclusiv in varianta online, incepand din data de 16 mai. Mai mult, din 2019, declaratia va fi depusa exclusiv online, desi in prezent, dintre cei care realizeaza astfel de venituri, doar 5% utilizeaza aceasta modalitatea de depunere.

Cum se estimeaza veniturile?

Veniturile se vor declara pe baza de estimare, insa indiferent de suma incasata in anul anterior. Totodata, sumele estimate pot fi rectificate oricand, pana la termenul final de plata, iar contribuabilul poate face mai multe plati sau una singura, la termenul final. In cazul platilor anticipate, contribuabilii vor primi bonificatii.

"Pentru anul 2018 se afla in analiza posibilitatea introducerii unui sistem de bonificatii pentru contribuabilii care achita anticipat obligatiile fiscale datorate. Daca declaratia se depune prin Spatiul Virtual Privat, bonificatia este de 10% daca suma este achitata integral pana la 15 iulie 2018. De asemenea, se acorda o bonificatie de 5%, daca obligatiile fiscale sunt achitate integral pana la 30 septembrie", se arata in documentul Finantelor.

Daca declaratia se depune pe suport de hartie si se platesc obligatiile pana la 15 iulie, bonificatia este de 5% pentru primul termen si de 2% pentru 30 septembrie, mentioneaza MFP.

Conform sursei citate, calitatea de asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate nu este conditionata de plata unor contributii la anumite termene. Calitatea de asigurat se obtine la data depunerii declaratiei unice.

Cotele de impunere ream cele stabilite de OUG 79, respectiv 10% impozit pe venit, 25% CAS (pentru veniturile care depasesc echivalentul a 12 salarii minime pe economie, la acest nivel sau la venitul ales) si 10% CASS (pentru veniturile care depasesc echivalentul a 12 salarii minime pe economie, la acest nivel). Cei care obtin venituri sub nivelul mentionat se pot asigura facultativ pentru pensie la CNPP< iar pentru sanatate trebuie depusa declaratia unica.

Drepturile de autor raman pe retinere la sursa

Toate aceste modificari vor fi introduse intr-un text de Ordonanta de Urgenta care urmeaza sa se aprobe in Guvern in data de 15 martie 2017.

Prin acest act normativ se intentioneaza exceptarea veniturilor din drepturile de proprietate intelectuala (drepturi de autor) de la regulile mai sus mentionate, urmand ca acestea sa ramana cu retinere la sursa, atat pentru impozitul pe venit, cat si pentru contributiile la sanatate.

In schimb, aceste venituri ar putea fi exceptate de la plata CAS, cu posibilitatea ssigurarii facultative la CNPP.

Totodata, Ordonanta de Urgenta mentionata urmeaza sa contina si amendamentele aduse Ordonantei 79 in Senat. Printre acestea se numara posibilitatea companiilor cu cifra de afaceri de pana la un milion de euro sa opteze pentru ramanerea la sistemul de impozit pe profit (daca au minim 2 angajati si capiatalul social de cel putin 45.000 de euro) si acordarea de deduceri pentru directionarea a 20% din impozitul pe cifra de afaceri catre o entitate non-profit.



Citeste si