"Pentru reparatiile aduse autovehiculelor prin polita RCA, in special a celor cu o medie varsta mai mare de sapte ani, furnizorii principali de piese auto sunt dezmembratorii" a spus Maria Boghian. Pe acest subiect, Madalin Rosu, presedinte al Biroului Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR), a adaugat ca exista in acest sens cazuri in care service-urile auto folosesc aceste piese auto second-hand la reparatii, dar in factura inaintata catre asiguratori piesele respective sunt trecute ca fiind drept noi. "Este o mare provocare pe care trebuie sa o reglam cat mai repede, deoarce se intampla in mod frecvent. Altfel, nu stim daca prima de asigurare RCA ne va mai ajunge sa despagubim".

Declaratiile au fost facute la FIAR 2018 - Forumul International de Asigurari-Reasigurari.

"Probabil ca suntem singura tara din Europa care schimba nou pe vechi, practica sustinuta de legislatie, care prevede ca daca o piesa este avariata se inlocuieste cu una noua. Din ceea ce stiu, in alte tari se calculeaza o uzura care ulterior se scade din despagubire. De aceea, subliniez ca despagubirea este diferita de reparatii. La noi se schimba nou pe vechi, se intampla si diverse ciudatenii cu piese second-hand care ajung sa fie facturate de noi", a mai spus Madalin Rosu.

Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pe RCA in anul 2017 a atins valoarea de 3,7 miliarde lei. Rata combinata calculata pentru aceasta clasa a fost in 2017 de 99,46%.

Judith Havasi, VIG: Linia RCA...
Citeste si: VIG: RCA a aratat inca o data si in 2017 ca este foarte speciala

"Am avut un flux fantastic de masini second hand in ultimii ani dupa modificarea legislatiei. Au fost masini foarte ieftine, care din pacate, evaluandu-le ajung sa fie putin mai scumpe. Tendinta este ca cineva la un moment dat sa abuzeze de aceste lucruri si in final despagubirea platita sa fie mult mai ridicata decat valoarea efectiva a masinii. Astfel, masini cumparate cu 2.500 de euro in strainatate ajung sa fie vandute si 5.000 sau chiar cu 8.000 euro in Romania, dupa care apar cu daune totale. Aceasta diferenta intre cat a costat initial masina si cu cat este despagubita este foarte mare si are un impact foarte mare asupra ratei daunei", a adaugat seful BAAR.

Sursa foto: hedgehog94 / Shutterstock