Optimismul Guvernului nu are limite, dar nici sustinere. Noul proiect de rectificare bugetara este chiar mai ambitios decat precedentul, care era deja extrem de nerealist. Veniturile au fost umflate, fara nicio logica, cu inca aproape 3 miliarde de lei, pentru a aduce intr-o prognoza mai realista cheltuielile sociale. In realitate, bugetul pe 2018 va inregistra trei recorduri NEGATIVE: cheltuieli cu salariile, ca procent in PIB, la maxim istoric, venituri bugetare, ca procent in PIB, la minim istoric si o alocare fara precedent de peste un miliard de lei la Fondul de rezerva.

Sumele suplimentare prevazute in noul proiect de rectificare (fata de precedentul) sunt puse in contul veniturilor din TVA si accize, desi in primele 7 luni s-au integistrat restante la ambele capitole, iar in proiectul precedent se estimau scaderi de venituri din aceste taxe.

Guvernul spera in minuni la colectarea TVA si a accizelor

Practic s-a revenit la proiectia initiala (de la inceputul anului -n.r.) de venituri din TVA si accize, ceea ce este mult prea optimist. In opinia trecuta ne-am exprimat rezerve cu privire la proiectia de TVA si accize, spunand ca trebuia ajustata mai jos, iar acum revin (guvernantii -n.r.) la ceea ce era bugetat initial. Daca atunci am fost sceptici, acum consideram mult mai optimista proiectia”, a declarat presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, pentru wall-street.ro.

El a reamintit faptul ca, la 7 luni, executia la TVA avea un grad de nerealizare de 10%. In aceste conditii, noua proiectie este imposibil de atins, spune presedintele Consiliului Fiscal. Iar la accize, situatia este similara.

“Prima parte a anului a aratat o subperformanta evidenta, ceea ce implica o crestere spectaculoasa asteptata in a doua parte a anului, ceea ce pare putin probabil, plus ca nu poti sa reconciliezi aceasta schimbare semnificativa de viziune, de proiectie, in numai cateva saptamani. Nu vad ce s-a intamplat in cele cateva saptamani de la prima varianta si pana astazi, astfel incat sa ne schimbam proiectia de TVA si accize cu miliarde intr-un timp atat de scurt. Din punctul nostru de vedere nu s-a schimbat nimic major care sa sustina o proiectie semnificativ mai mare la TVA si accize”, a subliniat Dumitru.

Citeste si:
Romania si cresterea economica "chinezeasca". Ce riscuri presupune
Ionut Dumitru: Estimez ca in...

Pe partea de cheltuieli, noul proiect aduce o suplimentare la “bunuri si servicii”, capitol subevaluat in precedentul proiect si adus intr-o zona mai realista in noua varianta.

Cheltuielile neprevazute, anticipate in premiera

Noutatea absoluta a acestui proiect consta in alocarea unei sume foarte mari la Fondul de rezerva al Guvernului.

“Au pus o suma foarte mare, careia nu ii gasesc o explicatie, la Fondul de rezerva - 1,2 miliarde de lei. Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata ca la rectificarea bugetara sa alocam la Fondul de rezerva un miliard de lei. Nu cred ca are vreun precedent o astfel de decizie. Fondul de rezerva oricum se realimenteaza in timpul anului, s-au rulat in fiecare an un miliard-doua, chiar mai mult, dar sa pui la rectificare, in mod expres, un miliard si ceva de lei la Fondul de rezerva, nu stiu care ar fi explicatia. Daca stii ca ai niste cheltuieli neprevazute, trebuie alocate acele cheltuieli la capitolul de cheltuieli respectiv, la institutia care face acele cheltuieli. De ce ii punem la Fondul de rezerva?”, se intreaba Ionut Dumitru.

In aceste conditii, riscul ca deficitul bugetar sa fie chiar mai mare decat cel estimat de Consiliul Fiscal in opinia pe prima varianta de rectificare a crescut. Insa nu aceasta este cea mai mare problema a bugetului in momentul de fata, avertizeaza presedintele Consiliului Fiscal.

Citeste si:
Avem nevoie de 5 miliarde de lei ca sa acoperim excesele Guvernului!
Dumitru: Realitatea executiei...

“Structura cheltuielilor reprezinta cea mai mare problema, cu cheltuieli sociale foarte mari, versus cheltuieli de investitii. Investitiile au fost reduse masiv in ultimii ani pentru a face loc unor cheltuieli sociale din ce in ce mai mari. Cheltuielile de personal, spre exemplu, cresc in executie cu 25% - 26%, foarte mult. Cum poti sa sustii o astfel de dinamica? Este clar ca procentul din PIB al cheltuielilor de personal creste semnificativ si anul acesta estimam ca ajungem la maxime istorice la acest capitol. (...) In acelasi timp, veniturile bugetare sunt la minime istorice. Asta este marea problema a bugetului”, a explicat Dumitru.

Astfel, in cazul unui soc economic (nu neparat recesiune, ci poate fi si o scadere mai ampla a cresterii economice), bugetul poate fi pus in mare dificultate din cauza cheltuielilor fixe foarte mari si care trebuie platite (salarii, pensii, asistenta sociala) si al veniturilor tot mai incerte.

Istoria se repeta

“Lucrurile astea le-am mai vazut si inainte de criza precedenta. Exact asta s-a intamplat: statul a angajat cheltuieli rigide foarte mari, iar cand a venit criza veniturile evident ca au disparut si scaderea economica de atunci ne-a pus in mare dificultate. Practic, s-a creat o presiune foarte mare pe buget, in conditiile in care cheltuielile erau fixe, iar veniturile au scazut”, a punctat economistul citat.

Mai mult, el a atras atentia ca, in prezent, cheltuielile sociale au ajuns la nivelul de la care am plecat la momentul crizei.

Citeste si:
Ce (nu) au facut guvernele pentru promovarea bursei romanesti
Ce (nu) au facut guvernele...

“In cazul unui soc advers, nu neaparat criza, cum sustii o factura sociala atat de mare, in conditiile in care in anii urmatori avem cadrul legislativ aprobat care ar trebui sa duca la continuarea cresterilor de salarii: legea salarizarii, care pana in 2022 produce efecte, avem noua lege a pensiilor care, de asemenea, vrea sa dubleze factura de pensii in trei ani de zile. Cum poti sa sustii lucrurile acestea fara sa ajustezi parametrii bugetari semnificativ?”, mentioneaza presedintele Consiliului Fiscal.

Si, la toate acestea, se adauga un grad de colectare nejustificat de scazut in varful ciclului economic. In Romania, veniturile din taxe si impozite sunt la 25% din PIB, in timp ce media in UE este de 40%.

Rectificarea, aprobata miercuri...sau nu?

Conform proiectului de rectificare publicat luni pe site-ul MFP, veniturile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu suma de 8,82 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile cresc cu 9,9 miliarde de lei.

Varianta anterioara a proiectului de rectificare, publicata pe 6 august, prevedea ca veniturile bugetului general consolidat se majoreaza, pe sold, cu aproape 6 miliarde de lei si cheltuielile cu aproximativ 7,1 miliarde de lei.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a anuntat ca rectificarea bugetara va fi aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului. Situatia este, insa, incerta, din cauza faptului ca presedintele Klaus Iohannis a suspendat sedinta CSAT care avea pe ordinea de zi rectificarea bugetara si a cerut Guvernului sa vina cu un nou proiect de rectificare.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Ce vraji a facut Guvernul pentru a tine deficitul sub 3% din PIB