4 Ianuarie 2019

ROBOR la 3 luni scade in prima sedinta din 2019: la cat se situeaza



Indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care se calculeaza majoritatea creditelor in lei cu dobanda variabila de pe piata interbancara, a scazut in prima sedinta a acestui an, desfasurata pe 3 ianuarie 2019. Aflati din materialul de mai jos cum a evoluat indicele ROBOR pe toate scadentele.

ROBOR overnight a crescut astazi cu 0,01 puncte procentuale fata de sedinta anterioara, de la 2,69% pe an la 2,70% pe an, in timp ce ROBOR la 2 zile si-a pastrat aceeasi valoare, respectiv 2,71% pe an, iar ROBOR la 1 saptamana a scazut cu 0,04 puncte procentuale, de la 2,78% pe an la 2,74% pe an. ROBOR la 1 luna a scazut cu 0,05 puncte procentuale, de la 2,84% pe an la 2,79% pe an, conform datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei.

In ceea ce priveste ROBOR la 6 luni, acesta si-a pastrat aceeasi valoare inregistrata in ultima sedinta a anului 2018, respectiv 3,30% pe an, in timp ce ROBOR la 9 luni a scazut cu 0,02 puncte procentuale, iar ROBOR la 12 luni a scazut cu 0,01 puncte procentuale.

ROBOR la 3 luni scade in prima sedinta a acestui an

sursa foto: Cosmin Placinta / Shutterstock.com

ROBOR la 3 luni, in functie de care se calculeaza majoritatea creditelor in lei cu dobanda variabila de pe piata interbancara, scade in sedinta de astazi, 3 ianuarie 2019, cu 0,03 puncte procentuale, de la 3,02% pe an la 2,99% pe an.

Guvernul a adoptat la finalul anului trecut o ordonanta ce contine mai multe taxe ce vor fi aplicate in diverse industrii, printre care si cea bancara. Denumita "taxa pe lacomie", va fi impusa bancilor si institutiilor financiare nebancare, in cazul in care indicele ROBOR la 3 si 6 luni depaseste 2% (media trimestriala). Taxa se aplica pe paliere, cel mai ridicat fiind in cazul in care media indicilor depaseste cu 2 puncte procentuale referinta.



Citeste si