Aproximativ 100 de persoane, membrii ai Grupului Clientilor cu Credite in CHF (GCCC) se afla, sambata, in fata sediului Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) din Capitala pentru a sustine angajati din aceasta institutie, "cu simtul datoriei si care isi fac treaba", scrie Agerpres.

Protestatarii afiseaza un banner de dimensiuni considerabile pe care este scris "Romania sub teroare bancara".

"La ANPC vrem sa-l sustinem pe domnul comisar Mantu (Dumitru Mantu, comisar in cadrul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta, n.r.) si, pe de alta parte, alte persoane cu simtul datoriei din aceasta institutie. Daca la Constanta a fost semnat procesul verbal strict pentru cazuri individuale, documentatia fiind intocmita de catre domnul Mantu, la Bucuresti avem oameni, printre care si domnul director general al ANPC, Paul Anghel, care si-au asumat procesul verbal pe intreg portofoliul de credite. Practic, noi sustinem angajatii din ANPC cu simtul datoriei, care isi fac treaba in interiorul institutiei", a declarat, sambata, pentru Agerpres, Dorin Tanase, reprezentantul Grupului Clientilor cu Credite in CHF si presedintele Asociatiei CREDERE.

Potrivit sursei citate, un numar de 30 de angajati din ANPC au semnat o scrisoare prin care acestia reclamau neregulile din institutie si, in acest sens, "noi vrem sa-i scoatem in fata si pe acei oameni".

"Am solicitat oamenilor sa scrie de mana, la locul protestului de la ANPC, scrisori care sa fie adresate conducerii Autoritatii, fie un mesaj de sustinere pentru comisarii institutiei, fie doleantele lor raportate la ANPC, astfel incat sa fie cat mai autentici", a mentionat Tanase.

Protestul clientilor cu credite in franci elvetieni a debutat la sediul central al ANPC, dupa care va continua in fata sediului central al OTP Bank.

Incepand cu ora 14:20, timp de 40 de minute, participantii vor manifesta la sediul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), punctul final al protestului, unde a fost pregatit un cadou simbolic pentru Guvernatorul Mugur Isarescu.

Oficialii Grupului amintesc despre faptul ca, de curand, a fost fondata asociatia CREDERE, cu scopul protectiei consumatorilor de servicii financiar-bancare.

Conform datelor BNR, publicate vineri, numarul debitorilor persoane fizice cu credite denominate in franci elvetieni s-a redus la 20.651, in luna noiembrie 2018, de la 38.519 in decembrie 2016.

Astfel, informatiile raportate de institutiile de credit din Romania releva faptul ca, la finele lunii noiembrie 2018, bancile aveau in bilant 9.294 de credite ipotecare si 8.969 de credite de consum garantate cu ipoteci. Soldul acestor credite, atat credite de consum, cat si credite imobiliare, a scazut cu 1,8 miliarde lei, la 3,4 miliarde lei, de la 5,2 miliarde de lei, in perioada decembrie 2016 - noiembrie 2018. In 2014, soldul era de 9,8 miliarde.

De asemenea, bancile mai detineau, la sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, 81 de credite in franci elvetieni acordate unui numar de 65 de companii, in valoare de aproximativ 45 de milioane de lei.

Dintre debitorii care au solicitat si acceptat conversii sau restructurari incepand din 2015, un numar de 25.525 au beneficiat de conversii si alti 13.327 de restructurari pana la finalul anului 2018.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri