Anuntul facut de Daniel Dines, Co-fondator si CEO al UiPath, in cadrul evenimentului UiPath Together Paris, in legatura cu decizia companiei de a dona 1 milion de euro pentru lucrarile de refacere a catedralei Notre Dame oglindeste valorile UiPath, care deruleaza permanent initiative cu impact social global, precizeaza reprezentantii companiei intr-un comunicat de presa.

“Cu totii suntem constienti ca tragedii se petrec in fiecare colt al lumii, iar UiPath este o companie ce si-a asumat o misiune globala - aceea de a contribui la un viitor mai bun pentru fiecare cetatean al planetei,” a declarat la Paris Daniel Dines.

Pana de curand, UiPath a facut investitii semnificative in initiative de educatie - prin intermediul UiPath Academy, sute de mii de oameni din intreaga lume au avut si vor continua sa aiba acces gratuit la instruire in domeniul automatizarii, o realitate a lumii digitale in care deja traim, precizeaza reprezentantii companiei printr-un comunicat de presa.

Prin intermediul programului Academic Alliance, UiPath extinde colaborarea cu scoli si universitati din intreaga lume prin care punem la dispozitia elevilor si studentilor din orice categorie sociala instrumente educationale care-i vor pregati pentru locul de munca automatizat al viitorului apropiat. Independent de aceste proiecte, UiPath si-a asumat inca din 2018 misiunea de a sustine pe termen lung copiii care se afla in risc de saracie din Romania si India, se mai arata in comunicatul de presa emis de catre companie.

Prin intermediul Fundatiei UiPath, o organizatie non-profit fondata de UiPath Romania, compania va sustine copiii din comunitatile sarace din Romania si India sa aiba un viitor mai bun prin acces la educatie de calitate, cu sprijinul tehnologiei. Bugetul Fundatiei pentru 2019 este de 2 milioane de dolari (60% din partea UiPath si 40% donatie privata din partea fondatorilor companiei), precizeaza reprezentantii companiei.

O companie doneaza bani...
Citeste si: O companie doneaza bani pentru o cauza. Romanii: cum indrazniti!?

O echipa condusa de Raluca Negulescu coordoneaza implementarea primului proiect al Fundatiei care abordeaza integrat nevoile copiilor afectati de saracie si scalarea initiativei la nivel global.

"In 2019, 140 de copii (11-16 ani) din familii sarace din Bucuresti, Cluj, judetele Galati si Vaslui vor primi pachete integrate de sprijin (burse, materiale educationale, servicii medicale, imbracaminte si alimente) pentru a accesa programe educationale menite sa-i pregateasca pentru viitor. Pana in 2025, Fundatia isi propune sa transforme viata a 500.000 de copii. In paralel, continuam sa fim sensibili la situatiile de criza ce se intampla in fiecare regiune unde UiPath este prezenta. Peste 2500 de profesionisti lucreaza pentru UiPath - in 32 de birouri in 20 de tari", precizeaza compania,


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Donatii de 750 de MIL. euro pentru Notre-Dame. De unde vin banii