13 Iunie 2019

Deficitul extern al Romaniei la 4 luni, cu 40% mai mare decat in 2018



Deficitul de cont curent (diferenta dintre valuta care intra in tara si cea care iese) a urcat, in primele patru luni ale acestui an, la 2,3 miliarde de euro, in crestere cu aproape 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut (1,66 miliarde de euro). Potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei, deficitul provine din comertul cu bunuri, diferenta dintre exporturi si importuri fiind de aproape 5 miliarde de euro.

Astfel, excedentul inregistrat la capitolul servicii, respectiv 2,55 miliarde de euro, a acoperit, practic, jumatate din deficitul comercial, dar chiar si asa Romania ramane pe deficit extern de 2,3 miliarde de euro.

In acelasi timp, in perioada ianuarie - aprilie 2019, datoria externa totala a crescut cu 3,665 miliarde de euro. In structura, datoria externa pe termen lung a insumat aproape 70 de miliarde de euro la 30 aprilie 2019 (67,8% din totalul datoriei externe), in crestere cu 2,8% fata de 31 decembrie 2018. Datoria externa pe termen scurt se ridica, la 30 aprilie 2019, la 33,2 miliarde de euro (32,2% din totalul datoriei externe), in crestere cu 5,6% fata de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,6% in perioada ianuarie - aprilie 2019, comparativ cu 21,2% in anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 30 aprilie 2019 a fost de 4,8 luni, in comparatie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la finele lunii aprilie 2019 a fost de 73,3%, fata de 74,3% la 31 decembrie 2018.



Citeste si