Daniel Daianu, Consiliul Fiscal: Rectificarea are loc in conditiile in care bugetul este teribil de incordat, ca niciodata parca

Pentru a adera la zona euro este nevoie de un grad de robustete economica, iar un test pentru toti cei care decid in societatea romaneasca este initierea unor corectii in politica macroeconomica in 2020, fie el un an electoral, a declarat, intr-un interviu acordat Agerpres, Daniel Daianu, presedintele Consiliului Fiscal.

In context, acesta a precizat ca ar fi grozav sa se termine cu promisiuni desarte, care sa creeze alte asteptari ale cetatenilor ce nu pot fi onorate.

Daianu a semnalat ca rectificarea are loc in conditiile in care bugetul public consolidat este teribil de incordat, aceasta incordare avand o natura structurala.

Totodata, presedintele Consiliului Fiscal sustine ca se poate imagina o intrare in Mecanismul cursului de schimb (ERM2) la orizontul anilor 2023-2024, daca se aplica un program bine articulat de ajustare si reforme.

Intrebat despre sansele ca la finalul acestui an deficitul sa ramana sub 3%, Daianu a raspuns ca acestea sunt mici. "Greu, foarte greu, daca prin constructie se mizeaza numai pe veniturile suplimentare cuprinse in aceasta rectificare. De aceea, in opinia Consiliului Fiscal vorbim de probabil 3,4-3,7% deficit bugetar ca pondere in PIB daca nu vor exista masuri suplimentare de ajustare"

Citeste si:
Dăianu: Regimul fiscal în România este profund inechitabil
Dăianu: Bugetul pe 2021 este...

"Este, in opinia mea, imposibil de mentinut deficitul la circa 3% din PIB in 2020 fara crestere de venituri bugetare, avand in vedere presiunile pe buget si tot mai limitatul spatiu fiscal pe care il avem. In 2018 si 2019 limitarea deficitului a facut apel la masuri ce nu pot fi perpetuate. Un exemplu: poti lua in mod sistematic companiilor de stat profitabile sume ce ar trebui sa fie utilizate pentru investitii? Ca sa nu mai vorbesc de ordonanta faimoasa data in decembrie 2018. In 2021 se va simti si un impact foarte sever al aplicarii noii legii a pensiilor, daca se va merge potrivit calendarului si in forma preconizata", a adaugat acesta.

Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri