14 Martie 2020

Coronavirus| Două bănci din România amână plata ratelor



Banca Transilvania și CEC Bank sunt băncile care vor amâna plata ratelor pentru anumite credite, conform informațiilor obținute de către Wall-street.ro până în acest moment, ca urmare a situației create de către răspândirea virusului COVID-19(coronavirus)

Banca Transilvania și-a anunțat deja clienții prin intermediul unui mesaj de faptul că va extinde perioada de grație pentru cei care dețin carduri de cumpărături:

”Dorim să te scutim de drumuri la bancă și extindem perioada de grație la cardul tău Star Gold, până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligația de plata în lunile martie și aprilie. Prima obligație de plată o vei avea între 1-25 mai, așa cum vei regăsi în informațiile din extrasul de cont”, precizează Banca Transilvania în mesajul trimis către clienți.

De cealaltă parte, CEC Bank ar urma să anunțe săptămâna viitoare faptul că va amâna plata ratelor pentru creditele contractate de către persoanele fizice pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a situației în care se află țara noastră din cauza răspândirii COVID-19(coronavirus).

În România au fost confirmate, până la momentul redactării acestei știri, 113 infecții cu coronavirus. Nouă dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.



Citeste si