Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizații care reprezintă toate instituțiile bancare active pe piața românească, acordă sprijin clienților și autorităților privind limitarea efectelor negative asupra bunăstării economice individuale, a economiei României și a sănătății și siguranței publice în contextul apariției pandemiei cauzate de noul coronavirus.

„În acest context, instituțiile bancare caută soluțiile tehnice individuale și legale pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților viabili, de la caz la caz, privind plata ratelor aferente creditelor aflate în derulare. Pentru a putea implementa o astfel de măsură în sprijinul clienților care se confruntă cu probleme de lichiditate generate de efectele pandemiei de COVID-19 este necesar ca, în urma analizei făcută cu reglementatorii și auditorii, astfel de măsuri acordate de bănci în condiții excepționale să nu conducă la deteriorarea profilului de risc pentru clienții și expunerile respective, potrivit reglementărilor europene si naționale în ceea privește riscul de credit”, se menționează într-un comunicat de presă al ARB.

În contextul manifestării pandemiei de COVID-19 în România, la nivelul întregului sistem bancar au fost adoptate planuri de măsuri specifice. Preocuparea imediată a instituțiilor de credit a vizat adoptarea de măsuri pentru protejarea sănătății clienților și a personalului băncilor, dar și din perspectiva asigurării continuității operaționale a activității băncilor pentru situații agravante. Băncile din România au întocmit Planuri de Continuitate ale Afacerilor (BCP) pentru situații critice, fiind pregătite să onoreze solicitările clienților privind funcționarea cardurilor și decontarea plăților, asigurarea de lichiditate în mod corespunzător, desfășurarea activității în unitățile bancare, etc.

Ca măsură suplimentară de asigurare a sănătății, băncile recomandă populației efectuarea plăților fără numerar, prin mijloace moderne de plată puse la dispoziție de băncile din România, precum cardurile sau plățile online. Băncile își vor informa în mod constant clienții asupra necesității de a evita ori de câte ori va fi posibil contactul fizic direct în sucursale și agenții. În acest sens, băncile vor lua măsuri prin care să poată deservi clienții persoane fizice prin intermediul mediului online, pentru un număr cât mai mare de produse si servicii.

“În acest context, considerăm că se impune adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ prin care semnătura electronică avansată să poată îndeplini cât mai multe dintre funcțiunile semnăturii electronice calificate, ceea ce ar putea constitui un ajutor real pentru consumatori”, spun oficialii ARB.

Sistemul bancar românesc este pregătit să facă față provocărilor ce pot apărea, fiind în dialog cu Guvernul, Banca Națională a României și alte instituții publice. Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația și să propunem măsuri suplimentare pentru a sprijini consumatorii, companiile și economia locală, cu mențiunea că facilitățile ce ar putea fi acordate de bănci clienților care întâmpină dificultăți financiare temporare, de la caz la caz în funcție de situația individuală, să nu conducă la creșterea cerințelor de capital și a expunerilor neperformante. În acest sens, instituțiile de credit vor acorda o atenție deosebită privind posibilitatea agenților economici de a-și păstra angajații și capacitatea de retribuire a acestora.

“Pe lângă măsurile individuale de sprijin pe care le adoptă băncile de la caz la caz, considerăm că va fi esențial suportul reglementării naționale și europene pentru anumite derogări menite să permită băncilor să acorde un sprijin mai amplu clienților persoane fizice și juridice care pot întâmpina dificultăți în această perioadă. Astfel, comunitatea bancară din România s-a raliat demersului înaintat de Federația Bancară Europeană către autoritățile europene prin care propune un set de măsuri cuprinzătoare pentru rafinarea cadrului prudențial astfel încât să permită sprijinirea mai amplă a clienților. Toți clienții din statele Uniunii Europene trebuie să beneficieze de un tratament similar în condițiile pandemiei COVID-19. În prezent, colaborăm cu Federația Bancară Europeană și cu omologii din cadrul federațiilor și asociațiilor bancare la nivelul statelor europene, pentru a lua măsuri adecvate și direcționate, funcție de necesități”, se concluzionează în comunicatul ARB.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri