Otto Broker lansează un calculator online pentru simularea în timp real a costurilor pentru asigurarea riscului companiilor survenit în cadrul tranzacțiilor comerciale, respectiv riscul de neîncasare a facturilor de la clienți. Calculatorul ia în considerare factori comerciali și de risc, precum: industria în care activează compania asigurată, termenul de plată acordat clienților, cifra de afaceri, numărul clienților asigurabili, întârzieri la plată, segmentul de clienți asigurabili și existența unei politici interne de management al riscului de credit.

Prognozele economice pentru România în următoarea perioadă sunt de încetinire a avântului de creștere înregistrat în ultimii ani, pe fondul scăderii cererii globale și a efectelor incontestabile ale războiului comercial global, precum și a politicilor economice deficitare ale României. Riscuri majore neprevăzute precum cele actuale create de virusul COVID-19, care conduc la deteriorarea economiei globale și locale, îndeamnă companiile să adopte măsuri de protecție împotriva celui mai de temut risc comercial, cel al colapsului - insolvența.

Calculatorul are la bază un algoritm de calcul automat pentru a oferi în timp real un cost al asigurării și se dorește a fi o soluție de orientare pentru companiile care vor să își crească sau să își protejeze afacerea. Rezultatul obținut reprezintă o primă opinie pentru un cost de asigurare anual pentru întreg portofoliul de clienți asigurabili sau numai pentru un anumit segment.

În prezent, produsul de protecție împotriva riscurilor comerciale în tranzacțiile cu terții - asigurarea de credit comercial, are un grad de penetrare a pieței locale de doar 5-7 %, comparativ cu țările Europei de Vest unde ajunge până la 60-70% și chiar 90% în Belgia.

"Ne lovim în România de percepția companiilor că acest produs de protecție comercială are un cost ridicat. Prin dezvoltarea acestui instrument online, disponibil gratuit, dorim să sprijinim companiile românești să obțînă o primă opinie asupra unei cotații îndicative de asigurare, înainte să contacteze un asigurător sau un broker și să intre într-o relație comercială. O simulare, chiar și pentru propria informare sau curiozitate, ajută companiile să înțeleagă mai bine ce costuri ar presupune polița de asigurare și să își facă proiecții financiare pe un an de zile", declară Răzvan Șofâlcă, partener divizia corporate, Otto Broker.

Calculatorul segmentează companiile după industria în care activează și în funcție de cifra de afaceri. La afaceri de până la 15 milioane de euro, sunt încadrate în categoria IMM-urilor și li se oferă o poliță simplificată. Pentru restul companiilor, polița de asigurare devine personalizată conform specificațiilor portofoliului de clienți asigurabili și specificul de business al companiei.

Otto Broker este o companie de brokeraj antreprenorială, fondată în 2001, ce oferă o paletă largă de produse de asigurare pentru persoane fizice și pentru companii. Compania deservește în prezent un portofoliu de peste 130.000 de clienți activi pe retail și 400 de companii din diverse industrii pe divizia corporate, prin produse complexe de asigurare. Otto Broker este reprezentant exclusiv în România al ICBA - Internațional Credit Broker Alliance.

Sursa foto: ME Image / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri