Află direct noutățile de la experții EY!

“Cu toate că în momentul de față criza COVID-19 pare un blestem – și chiar este, mai ales la nivel global – cred că aceasta se va transforma într-o oportunitate enormă în privința proiectelor de digitalizare. Numărul acestora va crește foarte mult și vedem o accelerare inclusiv la nivelul autorităților locale. Guvernul a început deja să încurajeze instituțiile de stat să folosească semnătura digitală, ceva ce acum câteva luni părea doar un vis frumos. Tehnologia va deveni tot mai importantă, mai ales după această perioadă”, a declarat Răzvan Popescu, head of innovation and intelligent automation în cadrul companiei de consultanță și audit EY România.

Tot mai multe companii locale își încurajează clienții, în perioada actuală, să folosească canalele digitale, lansând sau îmbunătățindu-și platformele online. De asemenea, ANAF și alte instituții de stat încearcă să “mute” clienții de la ghișee, în online.

Și la nivel politic există inițiative ce vizează digitalizarea instituțiilor de stat. Astfel, într-o adresă înaintată prim-ministrului Ludovic Orban la finalul lunii trecute, PMP a cerut digitalizarea serviciilor publice din România, în contextul crizei COVID-19, respectiv plata online a tuturor taxelor şi impozitelor locale, actualizarea paginilor online ale primăriilor, simplificarea procedurilor pentru obţinerea semnăturii electronice şi decontarea de către stat a primei semnături electronice.

Citiți mai mult despre ce este semnătură electronică.

Citeste si:
Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID se va administra repetat
Alexandru Rafila: Vaccinul...

Dacă la locul de muncă încerci mereu să înveți, nu ai de ce să te temi că vei fi înlocuit de automatizare și “roboți” software

Teama unor angajați că ar putea să fie înlocuiți odată ce tehnologiile emergente se dezvoltă și ajung să fie implementate la scară largă este doar parțial justificată, consideră reprezentantul EY. Acesta subliniază că atât timp cât angajații încearcă să își dezvolte abilitățile la locul de muncă actual, companiile vor găsi alte posturi pentru ei, existând totodată posibilitatea găsirii altor joburi într-o piață a muncii extrem de competitivă.

“Teama este doar parțial justificată, în sensul că foarte multe activități ‘low-skilled’, în următorii 3-5 ani, vor fi automatizate. Indiferent de poziția și rolul pe care îl ai într-o organizație, trebuie să fii într-un proces de învățare continuu. În piața muncii este o competiție acerbă între companii pentru atragerea candidaților cu abilități variate și avansate. Prin urmare, eu nu cred că o persoană care va învață și se va adapta la noile tehnologii va avea dificultăți să își găsească un loc de muncă, dacă din diverse motive și l-ar pierde pe cel curent”, menționează Răzvan Popescu.

Acesta segmentează cele mai populare tehnologiile emergente din prezent în patru categorii majore.

  • Categoria așa-zișilor “digital workers” este categoria unde se încadrează și RPA-ul (n.red. automatizarea proceselor robotizate - “robotic process automation”). Aceasta este tehnologia care realizează activități pe baza unor instrucțiuni, care nu poate lua decizii independente și care trebuie să intre în contact cu utilizatorul.
  • Categoria tehnologiilor de tip “digital reader”. Aceasta cuprinde acele tehnologii care pot să citească documente în format electronic, pot extrage informații și pot să interpreteze acele informații și să le transpună într-un format structural.
  • Tehnologiile de tip “digital talker” sunt acele tehnologii cu care utilizatorul interacționează fie prin text, fie prin voce, cel mai des întâlnit exemplu fiind chat-boții folosiți de companii în interacțiunea cu clienții.
  • Tehnologiile de “digital thinker” sunt acele tehnologii care pot să analizeze evolume mari de date, pot extrage modele și pot lua decizii cu acuratețe. În acest caz vorbim de tehnologii mult mai avansate de deep learning și natural language processing.

Citeste si:
Ministrul Sănătăţii vorbește în premieră despre ”conviețuirea” cu...
Ministrul Sănătăţii vorbește...
Sursa foto: Shutterstock