Bugetul asigurărilor sociale de stat va fi diminuat cu 6,8 miliarde de lei, în timp ce bugetul asigurărilor pentru şomaj va creşte cu 3 miliarde de lei, potrivit proiectului de rectificare bugetară postat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"La bugetul asigurărilor sociale de stat prin proiectul de act normativ se propune: diminuarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 6.823.015.000 lei, prin: diminuarea veniturilor curente ale sistemului public de pensii cu suma de 427.076.000 lei, datorată, în principal, revizuirii prognozei indicatorilor macroeconomici pe anul 2020 precum şi modificărilor legislative, aprobate pe perioada stării de urgenţă, în domeniul contribuţiilor sociale şi prin diminuarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 6.395.939.000 lei", se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, conform Agerpres.ro.

În scenariul actual, pentru a doua rectificare bugetară, creşterea economică pentru anul 2020 este estimată la -3,8%, revizuită de la -1,9% în scenariul precedent. Evoluţii nefavorabile se regăsesc şi pe piaţa muncii unde numărul mediu de salariaţi se aşteaptă să ajungă la 5.060.000 persoane, de la 5.087.000 persoane, iar câştigul salarial mediu brut pentru anul 2020 este proiectat la 5.114 lei/lună, de la 5.212 lei/lună.

Potrivit proiectului, valoarea punctului de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.

Pe de altă parte, la bugetul asigurărilor pentru şomaj prin proiectul de act normativ se propune majorarea veniturilor sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 2,951 miliarde de lei.

În document se menţionează majorarea cu suma de 3 miliarde de lei la titlul 'Asistenţă socială', pentru plata indemnizaţiei pentru şomaj şi a indemnizaţiilor destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri