28 Aprilie 2005

Profit in crestere la BCR

Profitul brut obtinut de BCR in 2004, conform standardelor romanesti de contabilitate, a crescut cu 32%, in termeni reali, comparativ cu 2003, pana la 8.521 miliarde de lei, cresterea echivaland cu un plus de 65 milioane echivalent euro. Profitul net a fost de 6.428 miliarde de lei, adica 162 milioane echivalent euro, cu 1.523 miliarde de lei mai mult fata de anul 2003 (crestere cu 20% in termeni reali).

Venitul net operational a inregistrat, de asemenea, o crestere cu circa 20%, la 21.646 miliarde de lei, in timp ce raportul cost/venit s-a redus cu 6,2 puncte procentuale, pana la 52%, rata foarte buna comparativ cu bancile de aceeasi marime din Europa. Pentru anul 2005, managementul bancii a stabilit un set de prioritati strategice. In acest sens, conducerea BCR doreste sa atinga in 2005 un profit net consolidat (IFRS) de peste 165 milioane euro, in ciuda constrangerilor induse de scaderea marjelor de dobanda.



Citeste si