13 Ianuarie 2021

Amânarea ratelor la credite: la ce trebuie să fii atent dacă iei această decizie



Amânarea ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 este posibilă și în acest an. Pe fondul crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19, Guvernul, venind în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, a decis emiterea a două ordonanțe în 2020 (OUG nr.37 și OUG nr.227), prin care devine posibilă amânarea ratelor datorate băncilor și IFN-urilor de consumatorii afectați prin diminuarea veniturilor.

Aproximativ 560.000 de debitori au beneficiat până acum de moratorii legislative și private, adică 14,7% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar. Deoarece amânarea plății ratelor produce o serie de consecințe, care pot avea și valențe negative pentru consumatori, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) le transmite acestora o serie de recomandări:

  • Decizia amânării ratelor trebuie luată după o informare riguroasă;
  • Ratele din perioada de amânare nu se șterg și nici măcar nu sunt “înghețate”, ci vor fi adăugate la efortul de plată după expirarea acestei perioade de amânare. Potrivit calculelor comparatorului bancar FinZoom.ro, ratele pentru creditele ipotecare vor fi cu până la 13 procente mai mari, iar cele pentru creditele de nevoi personale vor crește cu aproximativ 6%;
  • Consumatorul care solicită amânarea ratelor trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să nu aibă restanțe la plata creditului; să depună o cerere la bancă până pe data de 15 martie 2021; să facă dovada diminuării veniturilor ca urmare a pandemiei și, foarte important, amânarea ratelor să nu depășească 9 luni cumulate în anii 2020 și 2021. Cu alte cuvinte, dacă a beneficiat deja de o amânare a ratelor pentru 9 luni în 2020, consumatorul nu mai poate solicita încă o amânare;
  • Dacă problemele financiare ale unor consumatori persistă chiar și după o amânare de 9 luni a plății ratelor ori consumatorul realizează că îi va fi imposibil să plătească noile rate chiar în timpul perioadei de amânare, le recomandăm să se adreseze imediat CSALB pentru a solicita o negociere cu banca pe alte aspecte ale contractului (dobânzi, comisioane, sold, monedă etc.) astfel încât să evite intrarea în incapacitate de plată și consecințele penalizatoare impuse de instituția de credit;
  • Amânarea ratelor reprezintă o rezolvare parțială a problemelor financiare, în timp ce negocierea cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB, oferă o soluție personalizată care poate avea efect pozitiv pe toată durata creditului sau pentru toată valoarea împrumutului.



Citeste si