Mastercard, împreună cu fintechul suedez Doconomy, au lansat un instrument care le oferă băncilor acces la insight-uri și date despre amprenta de carbon, pentru a-și putea informa consumatorii cu privire la achizițiile lor și, totodată, pentru a le putea oferi oamenilor soluții prin care pot contribui la restaurarea pădurilor.

Carbon Calculator le permite consumatorilor să primească o monitorizare a emisiilor de carbon generate de achizițiile lor pe diferite categorii de cheltuieli. Calculele se bazează pe indicele Åland, acestea putând fi, totodată, completate cu echivalenți ușor de înțeles (precum numărul necesar de copaci pentru absorbirea aceleiași cantități de CO2), precum și cu sfaturi pentru o viață mai sustenabilă.

Noua funcționalitate, Mastercard Carbon Calculator, dezvoltată cu suedezii de la Doconomy, este integrată în rețeaua globală Mastercard, și permite băncilor să adopte și să personalizeze soluții pentru consumatorii interesați de protejarea mediului înconjurător, care caută mai multe modalități de a fi informați cu privire la cheltuielile lor. Aceasta oferă acces la insight-uri și date despre impactul carbonului, și le permite oamenilor să contribuie cu ușurință la protecția mediului înconjurător.

Consumatorii au, de asemenea, opțiunea de a contribui la proiectele de regenerare a pădurilor din cadrul Priceless Planet Coalition, pentru a compensa propriile emisii de CO2 - fie prin donații, fie prin utilizarea programelor de loialitate oferite de băncile lor. Băncile pot integra cu ușurință Carbon Calculator în aplicațiile lor pentru mobil, prin intermediul noilor API-uri care sunt acum disponibile pe Mastercard Developers.

„Este important ca întreprinderile să conștientizeze că este de datoria lor să ajute planeta să prospere. Nu numai pentru că este o așteptare a consumatorilor, ci, mai important decât atât, pentru că așa este firesc. De altfel, această planetă este a tuturor, iar derularea unor acțiuni dedicate este o responsabilitate la nivel colectiv. Odată cu apariția noului coronavirus, preocupările referitoare la mediul înconjurător au crescut exponențial, ceea ce înseamnă că și eforturile noastre trebuie să urmeze aceeași tendință. Continuăm să explorăm noi modalități inovatoare prin care putem contribui semnificativ. De asemenea, lucrăm constant pentru a ne promova angajamentul către o rețea extinsă de companii și consumatori, astfel încât să-i inspirăm și pe ceilalți să ni se alăture în acest demers”, a declarat Mark Barnett, președinte Mastercard Europe.

Priceless Planet Coalition lansată în 2020 își continuă expansiunea la nivel global, reunind, în prezent, peste 50 de membri. În Europa, printre cei mai recenți parteneri care s-au alăturat inițiativei se numără: ekko, GLS Bank, Paybox Bank, UKRSIBBANK BNP Paribas Group și Hellenic Bank.

Alături Carbon Calculator, Mastercard oferă și alte produse și servicii prietenoase cu mediul, precum carduri realizate din materiale sustenabile pentru a reduce deșeurile de plastic. De asemenea, compania și-a luat angajamentul ca, până în 2050, să își atingă obiectivul de zero net emisii de carbon – în continuarea angajamentelor existente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la 1.5 grade Celsius.

Mastercard a emis, de asemenea, obligațiuni de sustenabilitate în valoare de 600 de milioane de dolari și a anunțat recent ajustări ale pachetelor de compensare și beneficii, pentru a contribui la accelerarea progresului în cadrul ESG: neutralizarea emisiilor de carbon, incluziunea financiară și paritatea salarială de gen. Toate acestea pentru a susține obiectivul companiei de a construi o economie digitală durabilă și incluzivă.

Sursa foto: HollyHarry_Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri