Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Echipa a fost formată și cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu. Confiscate, deșeurile au fost returnate societăților expeditoare.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 40, respectiv 56 de ani, potrivit instituției.

Primul șofer transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 23.800 de kilograme deșeuri metalice, iar cel de-al doilea șofer transporta cantitatea de 13.780 de kilograme deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de transfer prezentate autorităților de control erau incomplete. La cercetări s-a mai stabilit faptul că deșeurile sus-menționate erau încărcate din Bulgaria și destinate unor societăți comerciale din județele Buzău și Călărași.

În acest context, având în vedere aspectele constatate, nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

Recent, un container cu peste 18 tone de deşeuri din piese şi dispozitive agricole, care erau importate din Japonia, a fost descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, lucrători vamali şi comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au depistat un container ce conţinea 18.430 kg de deşeuri, care urmau să fie importate de către o societate comercială din România.

"În data de 7 septembrie, în continuarea cercetărilor derulate pentru depistarea altor containere încărcate cu produse care nu respectă regimul deşeurilor, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, au descoperit un container încărcat cu piese şi dispozitive agricole uzate, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României", a precizat sursa citată.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri