Majoritatea dintre noi suntem puși pe parcursul vieții o dată sau de cel mult două ori în situația de a demara procedurile pentru achiziția unei locuințe. În cazul în care nu avem suma necesară, ne îndreptăm atenția către un credit ipotecar, a cărui alegere trebuie făcută cu atenție, având în vedere importanța pasului pe care urmăm să-l facem. În cel de-al doilea episod al proiectului „Casă, credit, decizii”, realizat de wall-street.ro în parteneriat cu KIWI Finance și Storia.ro, companii ce îți aduc în același loc și brokerul și locuința pe care ți-o dorești , vorbim despre principalele criterii la care ne uităm în momentul în care alegem un credit ipotecar și cum îl putem obține mai rapid.

Dacă este pentru prima dată când accesezi un credit ipotecar, fără o documentare bine pusă la punct sau fără ajutorul unui broker, există riscul de a nu conștientiza toate aspectele pe care trebuie să le iei în considerare și te poți trezi că ai ales un produs care nu este potrivit pentru nevoile tale.

„Există câteva zeci, dacă nu sute, de credite pe care le putem lua pentru a cumpăra un imobil, un teren, pentru a extinde sau pentru a renova o locuință. Le alegem clar în funcție de situația pe care fiecare dintre noi o avem atunci când accesăm creditul respectiv. Nu există un panaceu, un credit ipotecar ce se aplică tuturor oamenilor, în orice moment al vieții lor.”- Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Sunt numeroase aspecte care trebuie luate în considerare, cel mai cunoscut fiind clar dobânda. Aceasta poate să fie fixă, variabilă sau mixtă, însă raportarea exclusivă la acest element în momentul în care creditul ipotecar este ales nu reprezintă o strategie bună.

„Ar fi simplu să ne ducem toți după cea mai mică dobândă. În primul rând, e bine de știut că cea mai mică dobândă nu-mi asigură suma cea mai mare. S-ar putea ca eu să am nevoie de o anumită sumă pentru casa pe care mi-o doresc și să constat că nu pot să iau de la banca cu dobânda cea mai mică.” - Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Un alt aspect important ține de modul de rambursare al acestor rate, element ce ne pune din nou în fața unei analize a planurilor pe care le avem.

„Rate descrescătoare sau egale? Aici e important ce am în plan pentru viitorul apropiat sau mediu, poate vreau să rambursez în avans niște sume. Poate aștept o moștenire, poate vreau să vând o altă casă sau aștept un bonus de la angajator cu care îmi achit în avans o sumă din credit și îmi mai relaxez ratele. E foarte important ce fel de rate am când iau decizia de a achita în avans sau nu.” - Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Tot în paleta de aspecte importante ce țin de alegerea unui credit ipotecar se află și beneficiile pe care banca ți le oferă în cazul în care îți încasezi salariul la ea, dar și produsele conexe pe care instituția financiară le are.
Cum poți obține creditul mai rapid

În ceea ce privește durata procesului de acordare a unui credit ipotecar, un element important ține de obținerea rapidă a documentelor necesare, proces în care experiența unui broker își spune cuvântul.

Brokerul îl poți găsi în același loc în care cauți și casa, datorită parteneriatului dintre platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro și brokerul de credite KIWI Finance, ce îți pune la dispoziție noul produs pe care îl poți găsi AICI.

„De ce durează mai puțin dacă apelezi la produsul lansat de KIWI Finance și Storia.ro? Pentru că vezi sumele la care te încadrezi, apoi te duci și îți setezi filtrele de căutare, vezi alternativa, îți faci o listă scurtă, pentru că alegerea unei locuințe nu e un proces simplu. Vorbim de o decizie pe care cei mai mulți oameni o iau o dată, poate de două ori în viață. Exact aceasta este logica produsului casa și banii în același loc, Storia.ro și KIWI Finance.” - Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Storia.ro este platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primeşte peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS, Android şi HUAWEI. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniştilor pentru a identifica cel mai bun credit ipotecar.

Rămâi cu ochii pe wall-street.ro pentru a afla cât mai multe despre cum poți transforma procesul de cumpărare a unei case într-unul mult mai simplu și mai eficient. Ne revedem la următorul episod al proiectului „Casă, credit, decizii”, realizat în parteneriat cu KIWI Finance și Storia.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri