Cluster Power construiește un centru de date în județul Dolj, o investiție greenfield de 208 milioane de lei. CEC Bank a acordat finanțarea pentru acest proiect.

La mijlocul lunii octombrie, ClusterPower a anunțat demararea lucrărilor la noul campus de tehnologie, care se va întinde pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați în localitatea Mischii, județul Dolj, în apropierea municipiului Craiova.

Centrul de date va include clădiri în care vor fi găzduite serverele – cu o capacitate de stocare de ordinul miliardelor de GB și milioane de nuclee (core-uri) de procesare, dar și o centrală electrică proprie.

„Proiectul se adresează în special industriilor care consumă volume mari de date și, prin urmare, au nevoie de infrastructură IT de mare putere, capabilă să sprijine dezvoltarea și implementarea proiectelor de anvergură. Astfel, în calitate de agregator, ClusterPower poate pune la dispoziția clienților soluții pentru previzionarea consumului de energie, prevenirea fraudei în domeniul financiar-bancar, mentenanța predictivă în diverse sectoare industriale sau în domeniul transportului. Atât companii care activează în România cât și companii din Europa, din sectoarele de banking, automotive, media și energie și-au exprimat deja interesul cu privire la serviciile care vor fi oferite de ClusterPower”, a afirmat Cosmin Georgescu, fondator și CEO ClusterPower.

Valoarea creditului de pre-finanțare acordat de CEC Bank se ridică la 175,3 milioane de lei, pe 11 ani. Proiectul beneficiază și de sprijin din partea statului, prin schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie.

PCF Investment Banking a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv al Cluster Power în structurarea, negocierea și implementarea facilității de finanțare.

„Piața data-centere-lor crește într-un ritm susținut la nivel global. Suntem bucuroși că proiecte de anvergură în acest domeniu se dezvoltă și în România și că, la CEC Bank, avem ocazia să le sprijinim. Pandemia a accelerat procesele de digitalizare – fie că vorbim de informatizarea proceselor interne în cadrul companiilor, de digitalizarea și automatizarea proceselor din industrie sau de organizarea muncii în regim remote, determinând creșterea cererii pentru servicii de tip data-center”, a spus Laura Mihai, Director Mari Clienți în cadrul CEC Bank.

Obținerea cofinanțării pentru proiecte cu ajutor de stat reprezintă o prioritate pentru PCF Investment Banking, care este deja la al treilea proiect major, potrivit lui Mihai Iordan, Managing Partner PCF Investment Banking.

Dotarea cu propria centrală electrică contribuie la un nivel ridicat de disponibilitate a serviciilor, asigurând redundanță în cazul întreruperilor în alimentarea cu energie din rețea și, de asemenea, contribuie la reducerea impactului asupra mediului. ClusterPower își va dota centrul de date cu o centrală de trigenerare, care, pe lângă energie electrică, generează și energia necesară pentru răcire și încălzire, având o eficiență de peste 75%. Gazul natural are emisii la jumătate față de electricitatea produsă din cărbune, fiind considerat una din sursele curate de energie.

Cu aceste dotări, centrul de date ClusterPower a reușit să obțină un scor de 1.1 pentru Power Usage Effectiveness, mai bun decât media globală PUE în 2020, de 1.59.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri