România este o ţară dependentă de importuri în multe sectoare, iar măsurile pe care le are pentru a combate importul de inflaţie sunt doar structurale, respectiv de a creşte producţia internă, de a face investiţii în procesare, de a reduce dependenţa de importuri, a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"Referitor la ceea ce aţi spus legat de puseul inflaţionist. Toţi îl cunoaştem, toţi îl vedem, are foarte multă componentă exogenă. În afară de puseul inflaţionist de anul trecut, când am spus că a crescut inflaţia de trei ori şi a avut poate şi componente endogene cu privire la preţurile interne, la energie, acum importăm inflaţie. Suntem o ţară care este dependentă de importuri în multe sectoare şi măsurile pe care le ai pentru a combate importul de inflaţie sunt doar măsuri structurale, respectiv să ai şi să creşti producţia internă, să investeşti în procesare şi să reduci dependenţa de importuri. Estimările specialiştilor din Banca Naţională ne arată că spre final de an inflaţia începe să decelereze", a explicat Câciu în Parlament, la "Ora Guvernului", scrie Agerpres.

Totodată, ministrul Finanţelor a afirmat că, în zona privată, a venit cu o măsură privind creşterea voluntară a salariului minim sau creşterea cu 200 de lei peste nivelul salariului minim, scutită de taxe, având în vedere puseul inflaţionist, o măsură care va veni în beneficiul angajaţilor din mediul privat şi care va avea un efect pe toată masa salarială la nivelul economiei.

"Se vorbea foarte mult de scăderea puterii de cumpărare. Există o consecinţă a inflaţiei: afectarea puterii de cumpărare. În ceea ce înseamnă zona privată, am venit chiar săptămâna aceasta, cred că o să fie şi în transparenţă publică - acea măsură pe care am promovat-o prin programul Sprijin pentru România: creşterea voluntară a salariului minim sau creşterea cu 200 de lei peste nivelul salariului minim, scutită de taxe, o măsură care a fost discutată cu mediul de afaceri, o măsură care va veni în beneficiul angajaţilor din mediul privat şi care va avea un efect pe toată masa salarială la nivelul economiei, evident, în contextul în care vom introduce capital în economie şi vom continua cu celelalte măsuri de sprijin al companiilor pentru menţinerea business-urilor şi menţinerea locurilor de muncă", a mai spus şeful de la Finanţe.

Sursa foto: Guvernul României

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri