28 Iulie 2022

Începe recesiunea? Economia SUA scade pentru al doilea trimestru consecutiv



Economia Statelor Unite ale Americii a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv, îndeplinind astfel unul dintre principalele criterii luate în considerare pentru a anunța începutul unei recesiuni.

Produsul intern brut al Statelor Unite ale Americiii s-a redus cu 0,9% în cel de-al doilea trimestru al acestui an, după ce în primul trimestru scăderea s-a situat la 1,6%, conform CNBC.

Departamentul american al Comerţului a anunţat joi că Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 0,9% în ritm anualizat în trimestrul aprilie-iunie 2022. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o revenire a PIB-ului SUA, după contracţia de 1,6% înregistrată în primul trimestru.

Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut însă numeroşi economişti, precum şi administraţia Biden, afirmă că economia americană nu este încă în recesiune, având în vedere că există o serie de indicatori mai favorabili.

National Bureau of Economic Research, organismul responsabil de declararea unei recesiuni în SUA, defineşte recesiunea drept "un declin semnificativ al activităţii economice care se întinde la nivelul întregii economice, care durează mai mult de câteva luni, şi este vizibil în producţie, ocuparea forţei de muncă, venituri reali şi alţi indicatori".

Datele publicate separat de Departamentul american al Muncii arată că solicitările iniţiale pentru acordarea de ajutoare de şomaj au scăzut cu 5.000 până la 256.000 de solicitări în săptămâna care s-a încheiat la 23 iulie, peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters. Solicitările iniţiale pentru ajutoare de şomaj continuă să rămân sub intervalul de 270.000-350.000, care, în opinia economiştilor, ar semnala o creştere a ratei şomajului. Însă încetinirea ritmului de creştere a economiei ar putea încuraja Rezerva federală să renunţe la noi majorări agresive ale dobânzii de politică monetară, deşi asta va depinde în mare parte de direcţia în care se va îndrepta inflaţia, care în prezent este cu mult peste ţinta de 2% a băncii centrale a SUA, conform Agerpres.

Miercuri, Rezerva federală american a majorat dobânda de bază cu alte 75 de puncte de bază, ceea ce duce majorarea totală a costului creditului adoptată de Fed după luna martie la 225 de puncte de bază. Preşedintele Fed, Jerome Powell a recunoscut că încetinirea activităţii economice este un rezultat al înăspririi politicii monetare.



Citeste si