Banca Transilvania a lansat încasările instant în euro, serviciu gratuit datorită căruia persoanele fizice și juridice primesc, pe loc, banii de la una dintre băncile din Europa, parte din sistemul de decontare TIPS (TARGET instant payment settlement). BT este singura bancă din România care oferă clienților această facilitate.

“Clienții au acum acces la un serviciu care înseamnă acces rapid la banii primiți dintr-o țară din Europa. Rata de adopție este deja foarte bună: încă din prima zi de la activarea serviciului, aproape 15% din încasările clienților BT în euro sunt instant”, declară Leontin Toderici, Director General Adjunct Operațiuni, Banca Transilvania.

Clienții Băncii Transilvania pot urmări primirea banilor prin Neo și BT24.

Plățile Instant au fost lansate în România acum trei ani de Transfond, Banca Transilvania și CEC Bank, însemnând posibilitatea de a transfera lei, în timp real și non-stop, către celelalte bănci din România care au aderat la acest sistem.

Dezvoltatorul soluției IT pentru încasările și plățile instant în euro la Banca Transilvania este Montran, lider pe piața sistemelor de plăți pentru infrastructura băncilor centrale și comerciale, cu 20 de ani de activitate în România și 40 de ani la nivel mondial. Peste 100 de bănci comerciale și circa 60 de bănci naționale din 70 de țări folosesc sisteme de plăți implementate de această companie.

Banca Transilvania pregătește, de asemenea, lansarea plăților instant în euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri