Florin Dănescu, președintele Asociației Române a Băncilor, subliniază că educația financiară va reduce exodul tinerilor din România. Acesta adaugă și faptul că lipsa de educație financiară duce la un colaps al multora dintre businessurilor din România.

„Vorbim foarte frumos despre educația financiară, dar nu este un lucru pe care îl prioritizăm. În experiența mea de bancher, cei mai buni clienți sunt cei care sunt educați financiari. Există antreprenori care nu au educație financiară și companii care nici măcar nu țin o contabilitate adecvată. Educația financiară dă rezultate excepționale. Ca să citez ce spune un prieten, educația financiară ar putea să reducă probabilitatea ca următoarele generații să ne sune din străinătate”, a declarat Florin Dănescu, președintele ARB.

Președintele ARB a punctat faptul că suntem la coada Europei în ceea ce privește numărul de IMM-uri la 1.000 de locuitori. Cu toate acestea, firmele din România sunt motorul principal al economiei naționale, acestea oferind aproximativ 70% din locurile de muncă din țară, conform lui Florin Dănescu.

„România are cam 20 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, cantitativ stăm rău față de media europeană. Din punct de vedere structural, IMM-urile produc 70% din locurile de munca din România ”, a adăugat șeful ARB.

Aproape jumătate dintre IMM-urile din HoReCa și retail sunt nepregătite pentru crizele globale

Glovo, alături de compania de research Ipsos, a realizat o cercetare de piață la finalul anului 2022, la care au luat parte 304 respondenți: antreprenori, directori de achiziții, factori de decizie în IMM-uri din industriile de restaurante și retail din România.

Analiza arată că IMM-urile românești din industriile cercetate sunt din ce în ce mai deschise noilor tehnologii, iar conform datelor, jumătate dintre acestea se declară „early adopters” când vine vorba de soluții inovatoare.

Astfel, 59% dintre IMM-urile chestionate sunt încrezătoare că un partener de tehnologie le va ajuta să rămână competitive pe piață, să inoveze și să se extindă.

De asemenea, 3 din 10 companii susțin că se află pe linia de plutire, în timp ce aproape jumătate din toate afacerile care au fost deja digitalizate înainte de 2020 au înregistrat o creștere lentă, dar constantă în ultimii 2-3 ani.

Antreprenorii rămân însă sceptici când vine vorba de viitor. Astfel, circa 40% dintre IMM-urile chestionate se consideră nepregătite pentru viitor, mai ales în contextul unor crize globale, iar pentru a rămâne competitive și relevante acestea doresc să înțeleagă mai bine piața și nevoile în schimbare ale clienților lor și consideră benefică implicarea unui partener tehnologic în această direcție.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri