Românii care au conturi la OTP Bank vor putea avea acces la toate serviciile financiare până la preluarea băncii de către Banca Transilvania. După finalizarea oficială a tranzacției, clienții OTP Bank ar trebui să fie transferați automat către Banca Transilvania.

Banca Transilvania a semnat cu maghiarii de la OTP Group un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile pe care le deține la OTP Bank România. Acestă tranzacție marchează ieșirea de pe piața românească a grupului maghiar. Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR și a Consiliului Concurenței. Prețul total al tranzacției care urmează să fie plătit de Banca Transilvania este de 347,5 milioane de euro.

Reprezentanții băncilor au asigurat clienții OTP Bank că toate tranzacțiile se vor desfășura obișnuit până la finalizarea achiziției. Totodată, clienții OTP Bank România nu trebuie să facă nicio acțiune, ei vor beneficia de aceleași condiții de până acum în relația cu OTP România.

„După primirea aprobărilor autorităților, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România. OTP Group va asigura o tranziție cât mai ușoară pentru clienți și angajați până când integrarea în Grupul Banca Transilvania va fi finalizată. Până atunci, OTP Bank România și subsidiarele sale vor continua să-și onoreze angajamentele față de clienți și să ofere servicii la cel mai înalt nivel. În această etapă, din partea clienților OTP Bank România nu este nevoie de nicio acțiune, ei vor beneficia de aceleași condiții de până acum în relația cu OTP România. Banca își menține angajamentele față de Bethlen Gabor Foundation și va continua să colaboreze cu clienții săi în termenii și condițiile existente, incluzând servicii oferite în mai multe limbi/bilingv, unde este necesar”, se arată într-un comunicat transmis de bănci.

Banca Transilvania a cumpărat OTP Bank: Ce se întâmplă cu clienții

Reprezentanții OTP Bank nu au oferit încă informații exacte cu privire la modul în care clienții vor migra de la o bancă la alta. Cu toate acestea, cele mai recente achiziții între două bănci comerciale (printre cele mai importante achiziția Bancpost și Idea Bank de către Banca Transilvania) ne-au oferit un exemplu prin modul în care un client este transferat de la o bancă la alta.

Creditele și depozitele clienților care au conturi deschise la OTP Bank ar trebui să fie transferate automat către Banca Transilvania în urma tranzacției. Dobânda ar trebui să rămână la nivelul stabilit în contractul inițial încheiat cu OTP Bank. Dacă privim către un exemplu trecut, achiziția Bancpost de către Banca Transilvania, clienții OTP Bank ar putea să primească oferte speciale din partea băncii de la Cluj.

În urma acestei tranzacții, IBAN-ul clienților OTP Bank ar trebui să se modifice, urmând ca aceștia să primească o notificare cu noile condiții și date despre noul cont bancar. În ceea ce privește ATM-urile băncii controlate de maghiari, ne putem aștepta ca ele să rămână funcționale chiar și după finalizarea acestei preluări de către Banca Transilvania.

Sursa foto: OTP Bank

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri