Îți plătești chiria în euro? Economiștii se așteaptă ca moneda să sară peste 5 lei în jumătate de an

Sursǎ foto: shutterstock

Îți plătești chiria în euro? Economiștii se așteaptă ca moneda să sară peste 5 lei în jumătate de an

Euro ar urma să depășească pragul psihologic de 5 lei, iar asta va afecta românii care folosesc moneda europeană pentru plata chiriei sau a ratelor. Asociaţia CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii, anticipează pentru orizontul de 6 luni valoarea de 5,0258 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1062 lei pentru un euro.

Când va crește euro:

  • În următoarele 6 luni: 1 euro = 5,0258 lei;
  • În următoarele 12 luni: 1 euro = 5,1062 lei.

În jur de 82% dintre participanții la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iulie 2025) s-a redus față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,43%. În același timp, aproximativ 47% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar 41% anticipează o stabilitate a acestui indicator.

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna iulie 2024, la 5,42%, de la 4,94% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,71%, cele nealimentare cu 6,92%, iar serviciile cu 8,52%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,0%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanți, 59% anticipează o stagnare în următoarele 12 luni în timp ce tot 29% anticipează o scadere. De asemenea 41% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt corect evaluate, iar 59% că sunt supraevaluate.

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanți indicatori macroeconomici:

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a continuat să se majoreze și este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 7,1% din PIB, iar anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au continuat să se reducă față de exercițiile anterioare și se situează la valoarea de 2,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

“Principalul risc asupra stabilității financiare a României este politica fiscală. Deficitul bugetar, este anticipat de către participanții la sondaj la o valoare de peste 7% din PIB în acest an. Acest deficit este asociat și cu o reducere ușoară a anticipațiilor de creștere economică pentru acest an”, a declarat Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut marginal în luna iulie, cu 0,2 puncte până la valoarea de 52,0 puncte. Această situație s-a datorat scăderii cu 1,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului, în timp ce componenta de condiții curente s-a majorat cu 2,2 puncte.

Personalizate pentru tine