Banca Transilvania lansează un card pentru cei care merg la Untold

Sursǎ foto: Facebook / Untold

Banca Transilvania lansează un card pentru cei care merg la Untold

Cuprins Articol:

Banca Transilvania, Untold și Visa lansează Cardul BT Visa UNTOLD în versiune fizică. Produsul a fost disponibil și până acum în varianta digitală, iar cei care îl folosesc au reduceri la cazare și la produsele Untold.

UPDATE: Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie. Acesta este primul card cu OLED din România, care luminează la fiecare plată contactless. 10.000 de persoane vor putea avea cardul BT Visa UNTOLD, acesta fiind în ediție limitată. Persoanele care doresc să facă primul pas pentru a aplica, o pot face pe site-ul Băncii Transilvania, iar cardurile vor fi emise după acceptarea ofertei.

Lansat inițial în august 2023 în versiune digitală, cardul fizic va fi în ediție limitată, în număr de 10.000 și este acum disponibil pentru pre-înregistrare pe site-ul Băncii Transilvania, până în data de 15 aprilie 2025. Cardurile vor fi emise după acceptarea ofertei, prioritate având persoanele care s-au înscris în perioada de pre-înregistrare.

Care sunt caracteristicile noului card de la Banca Transilvania?

  • Este un card de debit, în lei, care poate fi folosit cu orice ocazie: pentru cumpărături în magazine sau online, pentru retragere de numerar etc.
  • Versiunea fizică cu tehnologia OLED va fi parte dintr-un pachet de beneficii exclusive, care vor fi comunicate odată cu lansarea oficială.
  • Versiunea digitală poate fi folosită în continuare prin aplicaţia BT Pay. Începând cu luna august 2025, acesta va avea, de asemenea, un design inspirat din ediția aniversară UNTOLD X 2025. Până acum, designul a fost inspirat de tematica UNTOLD Light Phoenix (2023) și Mama Natură (2024).

„Parteneriatul dintre Banca Transilvania, UNTOLD și Visa ne-a permis să aducem pe piață o inovație în premieră, un card care nu doar că facilitează plățile, ci le transformă în momente memorabile. Suntem încântați să oferim această ediție specială a cardului fanilor festivalului și clienților noștri, continuând să redefinim modul în care banking-ul se conectează cu pasiunile lor”, a declarat Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking Banca Transilvania.

Ce beneficii au avut în 2024 cei care au card Untold?

Premiile și beneficiile cu care vine cardul BT Visa UNTOLD în 2024:

  • Experiență completă la festival care cuprinde: abonament la UNTOLD 2024 Cluj-Napoca, cazare, tur în culise etc.
  • Discount 15% la achiziția produselor oficiale UNTOLD în cadrul festivalului;
  • Discount 12% la servicii BlackCab pe perioada festivalului (7 – 12 august 2024);
  • Discount de până la 6% prin Booking.com, în funcție de tipul de cazare ales, achitat cu cardul BT Visa UNTOLD, pe baza unui link de acces;
  • 20% discount la consultații în cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria, în perioada 15 iulie -15 octombrie 2024, la plata cu cardul BT Visa UNTOLD;
  • 15% reducere la MyGeisha, la plata cu cardul BT Visa UNTOLD online și în magazinele fizice;
  • 25% comision de succes (în loc de 30%, comisionul standard) pentru Air Refund, în cazul prierderii sau anulării zborului.

Personalizate pentru tine