Plata la trezorerie prin Revolut: Cum poți să plătești taxele prin aplicația bancară?

Sursǎ foto: Shutterstock

Plata la trezorerie prin Revolut: Cum poți să plătești taxele prin aplicația bancară?

Cuprins Articol:

Revolut introduce plățile de taxe și impozite către conturile de trezorerie de tipul TREZROBU. Noua funcție vine la câteva luni după lansarea sucursalei Revolut Bank UAB din România.

Cum vei putea să-ți plătești taxele cu Revolut?

Cu ajutorul acestei funcționalități, clienții persoane fizice și juridice pot face viramente bancare direct către conturile de trezorerie ale instituțiilor publice, una dintre facilitățile așteptate de clienții care folosesc Revolut ca un cont bancar principal. În acest fel, pe lângă modalitățile existente pe site-ul ANAF (plata prin SPV) sau prin ghișeul.ro, clienții vor mai putea face plăți și direct în conturile IBAN ale administrațiilor financiare sau către alte entități publice care percep taxe și impozite sau vor putea plăti cu cardul la ghișeele administrațiilor financiare. Taxele care se pot încasa sunt cele aferente impozitului pe venit, plata taxei pe valoare adăugată (TVA), asigurări sociale sau de sănătate, taxe administrative, etc.

„Cu această integrare, managementul taxelor și al impozitelor devine mai ușor pentru toți clienții noștri persoane fizice sau juridice, în perioada în care majoritatea cetățenilor își fac calculele pentru plata taxelor către stat. Din aprilie, plata taxelor și a altor prestații ale statului se va gestiona și mai ușor de către toți clienții din România, indiferent că vorbim angajați în mediul privat, liber profesioniști sau antreprenori", a declarat Gianmaria Scocca, Head of Revolut Bank UAB Branches în UE.

Ce înseamnă că avem Revolut în România?

Revolut Bank UAB Sucursala Romania a devenit operațională, printr-un proces etapizat, începând de la finalul anului trecut, și este cea de-a șaptea sucursală locală deschisă de banca ce deservește peste 36 de milioane de clienți în SEE și peste 4 milioane de clienți persoane fizice în România.

Din decembrie 2024, clienții Revolut din România beneficiază de IBAN-uri locale proprii Revolut, iar sucursala a devenit participant la sistemele locale de plăți ReGIS și TRANSFOND. Compania are planuri de extindere a portofoliului de produse și intenționează să facă parteneriate și cu alte autorități ale statului pentru a le oferi clienților și alte funcționalități precum încasarea prestațiilor sociale (pensii, plăți de ajutor de șomaj, etc.).

Personalizate pentru tine