După un început de an promițător pentru titlurile de stat Fidelis, interesul investitorilor români a înregistrat o scădere semnificativă în luna aprilie. Dacă în februarie subscrierile au depășit pragul de 4 miliarde de lei, în cea mai recentă emisiune, organizată între 4 - 11 aprilie 2025, valoarea totală investită a fost de doar 1,34 miliarde de lei.
Totuși, valoarea totală a banilor pe care i-a împrumutat românii statului, prin Tezaur și Fidelis, a crescut considerabil. În primele luni ale anului românii au scos din case peste 17 de miliarde de lei pentru a împrumuta statul român, prin achiziția de Titluri de stat Fidelis și Tezaur. Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, spune că prin achiziția mai mare de titluri de stat înseamnă că dobânda plătită de stat pentru finanțarea deficitului bugetar ajunge în buzunarul românilor.
Totuși, față de prima emisiune din acest an, a scăzut interesul pentru obligațiunile Fidelis: de la 4 miliarde de lei investite în februarie, la 1,34 miliarde lei în aprilie.
Ce spune șeful Finanțelor despre titlurile de stat?
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a subliniat că dobânzile plătite pentru aceste împrumuturi rămân „în buzunarul românilor”, în loc să fie direcționate către piețele financiare internaționale.
„Aceste investiții înseamnă că dobânda plătită de stat pentru finanțarea deficitului bugetar ajunge în buzunarul românilor. 80% din această sumă reprezintă investiții noi, semn că din ce în ce mai mulți aleg titlurile de stat. În plus, avem perspectiva ca în lunile următoare să atragem și sume mai mari reinvestite din rambursările emisiunilor din anii precedenți. Tocmai am încheiat o nouă ediție a programului FIDELIS, care, în cele trei ediții derulate în acest an, a înregistrat 85.000 de subscrieri și aproape 8 miliarde de lei investiți. Continuăm cu subscrieri lunare, iar eu recomand tuturor această investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă”, a declarat Tánczos Barna.
Care au fost cele mai accesate emisiuni ale ediției din aprilie
• emisiunea în lei, cu scadența de 1 an, dobânda de 6,60%, cu un total de peste 480 milioane de lei, investiți prin 5794 ordine;
• emisiunea în euro, cu scadența la 7 ani, dobânda de 6%, cu o sumă totală investită de peste 58 milioane euro, echivalentul a peste 290 milioane lei, plasată prin 2726 ordine.
• emisiunea în lei, cu scadența de 1 an, dobânda de 6,60%, cu un total de peste 480 milioane de lei, investiți prin 5794 ordine;
• emisiunea în euro, cu scadența la 7 ani, dobânda de 6%, cu o sumă totală investită de peste 58 milioane euro, echivalentul a peste 290 milioane lei, plasată prin 2726 ordine.
Câți bani țin românii în bănci vs. cât au investit în Fidelis - situația din 2024
În 2024 românii au economisit mai mult față de anii trecuți: aceștia și-au plasat banii în depozite bancare, atingând un nivel record, de 315 miliarde de lei, în creștere cu 11,7% față de anul precedent. Pe de altă parte, românii au investit în titlurile de stat Fidelis 16,4 miliarde de lei prin cele șase oferte derulate pe Bursa de Valori București. Dacă privim cifrele din 2024, sumele păstrate în bănci sunt de aproape 19 ori mai mari decât cele investite în titluri de stat Fidelis, însă, în 2025 statul pare că mușcă din felia băncilor.