15 August 2007

Firmele romanesti de asigurari au incheiat 15 mil. de contracte in primul semestru

Societatile de asigurari au incheiat aproximativ 15 milioane de contracte in primul semestru din 2007, din care aproape 8 milioane de contracte au reprezentat asigurari generale, iar restul contracte din asigurari de viata, a anuntat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Pentru asigurarile generale au fost incheiate in prima jumatate a anului 7,994 milioane contracte, in crestere cu 13% fata de perioada similara a anului trecut, iar pentru asigurarile de viata au fost incheiate 7,006 milioane contracte, cu 16% mai mult fata de primul semestru din 2006, potrivit CSA.

"Cresterile procentuale de peste 30% inregistrate pe segmentul asigurarilor generale, si de peste 20% pentru asigurarile de viata, conform raportarilor transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de catre societatile de asigurari pana in acest moment, arata ca piata asigurarilor continua sa se consolideze si ca va continua sa creasca pana la sfarsitul anului 2007, bineinteles sub atenta monitorizare a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor", a declarat presedintele CSA, Angela Toncescu.

Societatile de asigurari au afisat prime brute subscrise de 3,64 miliarde lei (1,09 miliarde euro) in primele sase luni din 2007, in crestere cu 29,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a avansului puternic al asigurarilor auto si asigurarilor de credite, a declarat pentru NewsIn Dan Constantinescu, membru in cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

In primul semestru din 2006, companiile de asigurari de pe piata romaneasca afisasera o valoare cumulata a primelor brute subscrise de 2,81 miliarde lei (794 milioane euro).



Citeste si