Concurenta a autorizat preluarea Astra de catre Uniqa
"In vederea stabilirii compatibilitatii concentrarii economice cu un mediu concurential normal, autoritatea de concurenta a analizat operatiunea notificata, in conformitate cu prevederile Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice. Consiliul Concurentei a constatat ca prin aceasta operatiune de concentrare economica nu se creeaza sau consolideaza o pozitie dominanta pe piata relevanta", se mentioneaza in comunicat.
Uniqa Versicherungen AG este societatea-mama a unui grup de societati de asigurare cu sediul in Austria. Aceasta societate detinea o participatie minoritara la societatea Astra.
Nova Trade SA este o societate romaneasca pe actiuni care actioneaza ca societate de tip holding.
SC Astra S.A. Asigurare Reasigurare Bucuresti este o societate romaneasca de asigurari, activa atat pe piata romaneasca a asigurarilor generale, cat si pe cea de viata.
Potrivit informatiilor CC, operatiunile de concetrare economica trebuie notificate consiliului daca cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati depaseste echivalentul in lei a 10.000.000 euro si exista cel putin doi agenti economici implicati in operatiune care sa realizeze pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 4.000.000 euro.