30 Aprilie 2009

GarantiBank lanseaza o linie de credit POS de cel mult 15.000 de euro



GarantiBank, filiala locala a uneia dintre cele mai mari banci din Turcia, lanseaza linia de credit POS, un produs care se adreseaza intreprinderilor mici si mijlocii care utilizeaza terminalele POS GarantiBank.
Linia de credit POS permite efectuarea oricarui tip de plati necesare desfasurarii activitatii curente. Totodata, aceasta poate fi utilizata si pentru investitii de mica valoare, care pot fi rambursate pe parcursul unui an.

Valoarea liniei de credit poate fi de pana la 80% din media cifrei de afaceri rulate prin contul de POS GarantiBank in ultimele trei luni. Creditul poate fi obtinut in maxim 24 de ore, iar valoarea maxima care se poate acorda fara garantii materiale este de 15.000 de euro sau echivalentul in lei sau dolari. Creditul poate fi rambursat in maxim trei luni.

“Oferim acum posibilitatea clientilor IMM de a obtine o linie de credit in maxim 24 ore. Singura conditie pe care acestia trebuie sa o indeplineasca este sa utilizeze terminalele POS GarantiBank de cel putin 3 luni. Cu cat rulajul prin acestea este mai mare, cu atat valoarea liniei de credit va creste. Oferim astfel acces usor la o linie de credit pentru care nu este necesara niciun fel de analiza financiara, incurajand utilizarea celor peste 2500 de terminale POS GarantiBank.”, a declarat directorul pe retail si asigurari bancare, Okan Yurtsever.

GarantiBank vrea ca volumul creditelor de retail sa urce cu 50% pana la finalul lui 2009, de la nivelul de 120 milioane euro inregistrat la sfarsitul anului trecut, in timp ce volumul total al creditelor ar urma sa creasca cu 40%.

La sfarsitul lui 2008, GarantiBank avea 50.000 de clienti.



Citeste si