21 Mai 2009

Geoana: Taxa Robin Hood va declansa un razboi cu bancile



Liderul PSD, Mircea Geoana, spune ca nu crede in "versiuni mult prea haiducesti" in relatia cu bancile pentru ca ar insemna ca statul se afla in razboi cu sistemul bancar, referindu-se la declaratiile premierului Emil Boc privind posibilitatea aplicarii taxei "Robin Hood" pe profitul bancilor.
"Cred ca aceasta tentatie, de a repatria capitalul din bancile romanesti, ar trebui inhibata printr-un dialog in primul rand. (...) Nu cred in versiuni mult prea haiducesti. Cred ca este un instrument de ultim resort. Daca se ajunge acolo inseamna ca esti deja intr-o stare de razboi cu sistemul bancar din Romania", a declarat Geoana, citat de NewsIn.

Liderul PSD considera ca cea mai mare problema nu este reprezentata de "tentatia" de repatriere a capitalului, invocand angajamentul luat de bancheri la Viena si la Bruxelles, ci de "prudenta extrema" a bancilor din Romania fata de creditarea proiectelor de investitii.

"Vreau sa fac apel la buna-credinta a ambelor parti si inainte sa ne apucam sa facem amenintari mai directe sau mai voalate in public, sa incercam sa epuizam calea dialogului pentru ca, pana la urma, avem acelasi interes: nu cred ca cineva nu vrea sa faca profit in Romania. Ar trebui sa fie cel putin sinucigas!", a adaugat liderul PSD.

Guvernul ar putea lua masura supraimpozitarii profitului daca bancile comerciale din Romania nu vor respecta intelegerea initiala cu statul roman si isi vor retrage liniile de finantare, a declarat marti premierul Emil Boc.

"Daca bancile straine, prin reprezentantele lor in Romania, nu vor intelege ca au obtinut profituri extrem de importante in Romania in vremuri foarte bune, iar acum cand vremurile sunt dificile vor arunca povara crizei numai pe umerii romanilor si sa-si retraga banii la bancile din strainatate, atunci avem posibilitatea de a aplica masuri precum acea taxa "Robin Hood", de supraimpozitare a profiturilor", a declarat Boc la postul public de radio.



Citeste si