20 August 2009

Diosi, OTP: Statul trebuie sa subventioneze dobanzile la creditele companiilor

Programele guvernamentale menite sa ajute persoanele ce nu isi mai pot achita ratele la credite lipsesc in Romania, desi ele exista in alte state ale Uniunii Europene, spune Laszlo Diosi, presedintele OTP Bank Romania. Bancherul sustine ca statul trebuie sa subventioneze dobanzile la creditele in lei contractate de intreprinderi cu pana la 3 puncte procentuale daca vrea sa sustina economia.

Creditele neperformante vor creste in randul firmelor

“Situatia portofoliului de credite s-ar putea sa se mai inrautateasca. Estimam o stabilizare a volumului de credite neperformante ale persoanelor fizice, insa, in cazul persoanelor juridice se va inregistra o crestere, in special in randul intreprinderilor mici”, a explicat Laszlo Diosi (foto), seful subsidiarei locale a OTP Bank.

Contractia puternica a economiei si reducerea severa a consumului populatiei au afectat puternic vanzarile companiilor, implicit si veniturile lor.
“Intreprinderile mici si mijlocii din Romania sunt cele pe care statul trebuie sa le ajute in acest moment. Ele se confrunta cu probleme, in special la imprumuturile pe care le-au contractat in lei unde dobanda este ridicata”, afirma Diosi.

Presedintele OTP Bank Romania mai subliniaza ca desi avem programe guvernamentale precum Prima Casa, statul roman inca nu a implementat programe pentru a ajuta oamenii ce nu isi mai pot achita ratele la credite si ce vor fi evacuate din apartamentele pe care le-au ipotecat.

“Provizioanele vor creste mult pana la sfarsitul acestui ani, dar noi nu mai prevedem pierderi”, a concluzionat Diosi.


Creditele in euro sunt, in continuare, mai avantajoase

Creditele in euro au ramas cele mai atractive de pe piata, desi Banca Nationala a Romaniei a incercat sa convinga bancile sa promoveze creditele in lei si in ciuda faptului ca leul a pierdut teren in fata monedei europene.

“Creditul in euro este, in acest moment, cel mai potrivit chiar si tinand cont de riscul cursului de schimb deoarece nivelul ratei EURIBOR este foarte scazut”, a declarat Gabriel Cretu (foto), directorul de vanzari al OTP Bank Romania.

In conditiile in care bancile platesc o dobanda de aproximativ 4% pentru depozitele in euro, si mai adauga si costul cu rezerva minima obligatorie la valuta, iar EURIBOR este, in prezent, sub 1%, dobanzile pentru creditele in euro ajung la 5,5%.

“In cadrul proceselor de restructurare a creditelor neperformante au fost imprumuturi in lei pe care le-am transformat in euro pentru a ajuta clientii pentru ca, desi acestia au venituri in lei tot le este mai avantajos”, a adaugat Cretu.

Pe de alta parte, nivelul indicelui ROBOR luat in calcul la componenta dobanzii aferente creditelor in lei este de aproximativ 10%. Pe langa acesta se mai adauga si costul rezervei minime obligatorii aplicate pasivelor in lei si marja de profit a bancii.


OTP Bank Romania - a doua cea mai buna subsidiara a grupului in T2

OTP Bank Romania a fost a doua cea mai performanta subsidiara a grupului ungar in trimestrul al doilea din acest an, dupa cea din Bulgaria.

In al doilea trimestru din 2009, subsidiara locala a grupului ungar OTP a realizat un profit de 1,311 miliarde forinti (4,59 mil. euro), reusind sa acopere si pierderile de 725 milioane forinti (2,46 mil.euro) din primul trimestru al anului curent.

OTP Bank Romania a trecut pe profit la sfarsitul primului semestru din acest an, obtinand un castig dupa plata taxelor de 586 milioane forinti (2,02 mil. euro), dupa ce in perioada similara din 2008 anuntase pierderi de 1,2 miliarde forinti (4,7 mil. euro), potrivit raportului financiar prezentat de banca mama.




Citeste si