16 Septembrie 2009

Afacerile BCR Asigurari de Viata au sporit cu 34% in S1, la 20 mil. euro



BCR Asigurari de Viata a inregistrat in primul semestru din 2009 prime brute subscrise in valoare de 85 milioane lei (20 milioane euro), in crestere cu 34% fata de perioada similara din 2008, cand inregistra prime de 63,25 milioane lei., a declarat Florina Vizinteanu, directorul general al companiei.
Compania de asigurari de viata este pe piata de patru ani, iar in 2006 si 2007 a anuntat prime brute subscrise de 20,89 milioane lei, respectiv 36,49 milioane lei.

"Compania a ajuns sa detina 10,5% din piata romaneasca a asigurarilor de viata dupa primul semestru din 2009, comparativ cu o cota de piata de 7,44% inregistrata dupa primele sase luni din 2008", a explicat directorul general al BCR Asigurari de Viata, adaugand ca, in prezent, ocupa locul al treilea in clasamentul jucatorilor din aceasta industrie.

In primul semestru din 2008 BCR Asigurari de Viata avea o cota de piata de doar 8,9%. De asemenea, asiguratorul a vandut polite de asigurare unit-linked de circa 50 milioane lei (11,8 milioane euro) in primul semestru din 2009, a explicat Florina Vizinteanu, care estimeaza ca piata romaneasca de asigurari de viata va urca cu 2-3% in acest an fata de 2008.

BCR Asigurari de Viata a fost preluata in sepembrie 2008 de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) de la BCR, in urma unei tranzactii cu Erste Bank.



Citeste si