26 Octombrie 2009

BCR are solicitari pentru Prima Casa de peste 205 mil. euro



Banca Comerciala Romana (BCR) a primit, pana in prezent, solicitari de credite in valoare de peste 205 milioane euro pentru programul Prima Casa, insumand aproximativ 4.800 de dosare de credit, potrivit unui comunicat al institutiei de credit.
Dintre acestea, aproape 3.000 de dosare totalizand peste 137 milioane euro au fost deja aprobate de BCR si au primit sau urmeaza sa fie solicitata garantia Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). Restul solicitarilor de credit se afla in diverse stadii de analiza ori asteapta completarea dosarului cu documentele imobilului, precizeaza reprezentantii BCR.

Recent, FNGCIMM a majorat cu circa 108 milioane euro plafonul de garantii alocat BCR in cadrul programului Prima Casa, astfel ca banca are acum un fond de garantii in valoare de 420 milioane euro pentru acordarea de imprumuturi.

Pentru creditele acordate prin programul Prima Casa, BCR percepe o dobanda formata din dobanda interbancara EURIBOR la 3 luni plus o marja de 3,8%, iar perioada maxima de acordare a imprumutului este de 30 de ani.

Banca solicita un comision de acordare a creditului de 0,5%, nu percepe comision de rambursare anticipata, iar solicitantul va trebui sa mai plateasca, potrivit legii, un comision de garantare pentru Fondul de Garantare in valoare de 0,37% pe an.

BCR accepta la calculul solvabilitatii, pana la trei coplatitori, care pot fi atat membri de familie ai solicitantului cat si fara nici-un grad de rudenie. De asemenea, banca ia in considerare doar venituri certe cu caracter de permanenta care pot fi probate cu documente.

Exemplu de calcul rata la BCR pentru un credit prin programul Prima Casa:

Valoare Credit 50.000 euro
Perioada 30 de ani
Dobanda 4,553% (EURIBOR3M + 3,8%)
DAE 4,65%
Rata lunara 254,92 euro
Curs de referinta (valabil 23.10.2009) 1 euro = 4,2923






Citeste si