10 Decembrie 2009

Prima jumatate a lui 2010 va fi hotaratoare pentru sistemul bancar



Prima jumatate a anului 2010 o sa fie hotaratoare pentru sistemul bancar autohton, sustine Nicolae Cinteza, seful directiei de supraveghere din cadrul Bancii Nationale, care considera ca ca tot ceea ce se intampla acum in banci are la baza creditele neperformante.
"Cred ca anul 2010 va fi mai greu ca 2009, iar primele 6 luni ale lui 2010 consider ca vor fi hotaratoare pentru sistemul bancar. Norocul nostru este ca avem o solvabilitate ridicata pe sistem", a declarat Nicolae Cinteza (foto), directorul directiei de supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, in cadrul unui seminar organizat de BNR, ARB si Alpha Bank la Sinaia.

Solvabilitatea sistemului bancar local se situa, la 30 septembrie 2009, la 13,7% in crestere fata de perioada similara din 2008, cand era de 11,9%. Pentru a mentine stabilitatea sistemului, banca centrala a solicitat numeroase majorari de capital incepand inca din vara anului trecut.

“Tot ce a fost majorare de capital din luna iunie a anului trecut si pana in prezent, cu o singura exceptie in care actionarii si-au asumat strategia bancii in perioada respectiva si a fost initiativa lor sa vina cu majorare de capital, a venit ca urmare a unei solicitari scrise sau verbale primite de la Banca Nationala a Romaniei", a adaugat Nicolae Cinteza.



Citeste si