16 Decembrie 2009

Volksbank spune ca nu are probleme. Zvonuri false de la Viena?



Österreichische Volksbanken, compania-mama a Volksbank si a patra banca ca marime din Austria, a fost pusa pe lista de supraveghere a bancii centrale si autoritatii de reglementare a pietei financiare din Austria, scria ieri presa de la Viena.
Banca centrala a Austriei si Oesterreichische Volksbanken au dezmintit informatiile publicate de cotidianul austriac Die Presse, potrivit carora banca s-ar afla sub supraveghere si ar putea fi nationalizata, scrie Reuters.

Astfel, banca centrala austriaca a anuntat ca Oesterreichische Volksbanken se plaseaza peste cerintele minime de capital in urma unui test de stres riguros si ca nu se afla intr-o situatie comparabila cu a bancii Hypo Group Alpe Adria, care a fost nationalizata.

"Potrivit testelor de stres pe care le-am derulat, banca nu a coborat sub nivelul minim impus de capitalizare nici intr-un scenariu dificil", a spus purtatorul de cuvant al bancii centrale, Oliver Huber. In plus, el a afirmat ca nu exista o lista a bancilor comerciale sub supraveghere speciala.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Oesterreichische Volksbanken a declarat ca nu sunt riscuri de nationalizare si ca relatarile din presa pe aceasta tema sunt lipsite de acuratete.

De asemenea, oficialii Volksbank Romania au reactionat si au afirmat banca nu isi va schimba strategia, agreata cu Consiliul de Administratie al Volksbank International cu 6 luni in urma, si va continua activitatea de creditare.

Astfel, Volksbank Romania nu intentioneaza sa concedieze personal si nu va inchide sucursale. Vom reloca anumite unitati pe criterii economice, in conditiile in care proprietarii spatiilor comerciale in care Volksbank Romania isi desfasoara activitatea nu vor accepta renegocierea contractelor de chirie.

"Pot sa va spun ca Volksbank Romania nu are probleme. Pe noi ne-au informat, saptamana trecuta, autoritatile de supraveghere din Austria, cu privire la situatia dificila a bancii-mama, din cauza provizioanelor mari datorate creditelor restante. Nu ne-au spus ca ar fi sub supraveghere speciala", a declarat, potrivit NewsIn, directorul directiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza.

Die Presse a relatat ca banca centrala si autoritatile de supraveghere austriece au pus grupul sub monitorizare si i-a cerut o noua strategie.

Österreichische Volksbanken, care este caracterizata de autoritatile de reglementare ca fiind "relevanta sistemic", a inregistrat in primele noua luni o pierdere de 607 milioane de euro.

Statul austriac a nationalizat luni o banca, preluand Hypo Alpe-Adria Bank International AG. Astfel, statul austriac va injecta in banca 450 milioane euro, actiunea reprezentand a doua nationalizare a unei banci din Austria dupa inceputul crizei financiare.

Preluarea de catre stat a Hypo Alpe-Adria este a doua miscare de acest gen din Austria de la inceputul crizei financiare, dupa nationalizarea Kommunalkredit in noiembrie 2008, detinuta anterior de Oesterreichische Volksbanken si Dexia.

Pe de alta parte, primele sase banci austriece isi vor putea mentine ratele de adecvare a capitalului de rang intai peste pragul de 6% pana la sfarsitul anului viitor in cazul unei recesiuni globale in forma de "W", potrivit testelor de stres derulate de banca centrala a Austriei.

Cele mai mari banci din Austria sunt Bank Austria, divizie a grupului italian UniCredit, Raiffeisen Zentralbank si Erste Group Bank.



Citeste si