26 Aprilie 2010

Porsche Asigurari vrea sa-si creasca afacerile cu 20%



Porsche Asigurari, parte a grupului financiar Porsche, si-a propus o crestere a volumului de prime brute subscrise cu 20% in acest an, de la 4,8 milioane euro in 2009, a declarat directorul executiv al Porsche Finance Group Romania, Kurt Leitner, citat de NewsIn.
Astfel, compania mizeaza pe afaceri de circa 5,8 milioane euro in acest an.

Porsche Asigurari a incheiat 3.964 de polite anul trecut.

"Anul 2009 a fost unul dificil pentru intreaga piata auto, iar efectele scaderilor inregistrate in acest domeniu au fost resimtite si de societatile de asigurare. Desi s-au incheiat mai putine polite de asigurare, iar numarul daunelor inregistrate nu a scazut, rezultatele Porsche Asigurari au fost conform asteptarilor si estimarilor noastre", a mentionat Leitner.

El sustine ca Porsche Asigurari este singurul asigurator din piata care ofera garantia lucrarilor de reparatii efectuate la reprezentanta si considera ca acesta este unul dintre principalele motive pentru care afacerile companiei au avut o evolutie favorabila.

Produsele companiei se adreseaza clientilor care au achizitionat un automobil importat de dealerul Porsche Romania, respectiv Volkswagen, Seat, Skoda, Audi, Bentley si Porsche.

Compania ofera asigurari Casco pentru masinile noi achizitionate in leasing, credit sau cu numerar, prin companiile grupului.

Porsche Romania a precizat ca polita Casco este valabila si in alte tari din Europa, fara ca titularul sa fie nevoit sa plateasca prime suplimentare atunci cand calatoreste in alte tari si indiferent de compania care ofera asigurarea RCA.




Citeste si