18 Noiembrie 2010

BRD injumatateste comisioanele la operatiunile realizate prin internet banking



BRD, a doua banca din sistem dupa valoarea activelor, a redus cu 50% comisioanele percepute la operatiunile realizate prin internet banking, mobile banking sau phone banking.

BRD-Net (serviciul de internet banking), Mobilis (mobile banking) si Vocalis (phone banking) le ofera clientilor acces la o gama completa de operatiuni curente, acestia beneficiind in acelasi timp de avantajele acestor servicii: simplitate, siguranta, economie de timp, acces de oriunde si oricand, explica reprezentantii bancii.

„BRD acorda o importanta deosebita ofertei de banca la distanta, venind in intampinarea clientilor prin imbunatatirea continua a acesteia cu noi functionalitati si avantaje. Aceasta este cea de-a doua evolutie importanta pe care o lansam in aceasta toamna”, a spus Philippe Lelarge, directorul executiv al Departamentului de Strategie si Marketing al BRD.

BRD-Net are in prezent peste 300.000 de abonati, prima versiune a serviciului fiind lansata in anul 2004.



Citeste si