22 Februarie 2011

BCR Asigurari a extins acoperirea aplicatiei de asistenta auto prin telefon



BCR Asigurari, membra a Vienna Insurance Group, a extins functionalitatea aplicatiei de asistenta auto prin telefon “Insurance Assistance” si pentru platforma Android, potrivit companiei.

Astfel, aplicatia, dezvoltata in parteneriat cu i-Tom Solutions, poate fi descarcata si utilizata pe telefoanele de tip smartphone cu platforma Apple (iPhone) cat si Android (Nokia, LG, Samsung, HTC, Motorola, etc). Pana in prezent, aplicatia era disponibila pentru descarcare si utilizare numai pe telefoanele de tip Apple iPhone.

“Ne propunem sa adaptam produsele noastre de asigurare la ultimele tehnologii in domeniul IT. Astfel, identificam solutii care sa faciliteze accesul la produsele de asigurare precum si simplificarea si urgentarea procesului de solutionare a daunelor. A tine pasul cu aceste aplicatii si instrumente de comunicare presupune o serie de investitii, pe care am decis sa le facem”, declara Mihail Tecau (foto), presedintele BCR Asigurari Vienna Insurance Group, pe data de 12 ianuarie, in cadrul unei conferinte destinata lansarii serviciului.

Aplicatia este oferita fara costuri suplimentare asiguratilor BCR Asigurari care detin o polita de asigurare Casco Plus. Insurance Assistance simplifica si urgenteaza procesul de solutionare a daunelor in cadrul companiei, oferind posibilitatea asiguratului sa trimita informatii preliminare despre dauna direct catre Centrul de Daune al BCR Asigurari.

Totodata, prin intermediul acestei aplicatii, societatea Pointer Systems are in responsabilitate si acopera serviciile de asistenta rutiera, deservind asiguratii BCR Asigurari VIG. Serviciile de asistenta telefonica, tehnica, depanare si tractare sunt oferite gratuit, in cazul in care clientul este asigurat la BCR Vienna Insurance Group si are incheiata o polita de tip Casco Plus.

Astfel, prin contactarea companiei de asigurari, procesul de notificare a daunei este automatizat, clientul fiind programat telefonic pentru constatare si reparatie la service. In acelasi timp, utilizatorul poate solicita orice informatie de care are nevoie.

De asemenea, aplicatia permite apelarea fara costuri suplimentare direct de pe telefonul mobil a serviciului de asistenta rutiera (inclus in asigurarea Casco Plus), oriunde in tara si in Europa; avizarea daunei la call center si programarea la service; vizualizarea (in sistem harta GPS) a tuturor locatiilor companiei; obtinerea de informatii despre produsele de asigurare; incheierea de asigurari, prin emitere electronica, completand datele personale direct de pe telefonul mobil.

Vienna Insurance Group detine in Romania companiile Asirom, Omniasig, BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata. Grupul desfasoara cea mai mare parte din operatiuni in Austria si pe pietele central-est europene.



Citeste si