Tarifele de interconectare percepute de operatorii retelelor fixe de telefonie vor scadea, la 1 iulie, cu 18%, la 0,67 eurocenti/minut, potrivit unei decizii a Autoritatii Nationale de Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
"Aceasta este cea de-a doua etapa de scadere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare, in vederea terminarii apelurilor in retelele de telefonie fixa, dupa cea din martie 2012, cand tarifele au scazut cu 15,5%", se arata intr-un comunicat al ANCOM, informeaza Mediafax.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt platite intre operatori pentru convorbiri in afara retelei. Acest pret se regaseste in tariful perceput utilizatorului final care initiaza apelul.

"Tarifele au fost reglementate in urma analizei de piata realizate de ANCOM in anul 2011, din care a rezultat ca toti cei 51 de furnizori de servicii de acces la o retea publica de telefonie fixa activi la acel moment pe piata din Romania detineau putere semnificativa pe piata de gros a terminarii apelurilor in propriile retele", se precizeaza in comunicat.

In Romania existau la finele anului trecut 4,69 milioane de posturi telefonice fixe, in crestere cu 4% fata de anul 2010, si 4,04 milioane abonati.

Potrivit datelor raportate ANCOM de furnizori, piata de comunicatii electronice a inregistrat anul trecut valoarea de 3,5 miliarde euro.
Veniturile obtinute din servicii de terminare a apelurilor de voce de catre operatorii de telefonie mobila din Romania in perioada analizata au totalizat 470 milioane euro, reprezentand 13,3% din piata de comunicatii electronice.

Operatorii de telefonie fixa au obtinut circa 50 de milioane de euro din aceste servicii, echivaland cu 1,5% din piata totala.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri