Sony a incheiat un parteneriat de distributie cu Despec Romania, tintind o crestere cu 20% a vanzarilor in segmentul companiilor mici si mijlocii la nivel national in primul an.
Pentru business-ul Sony, segmentul companiilor mici si mijlocii reprezinta 4% din volumul total al afacerilor derulate de compania japoneza pe plan local.

Despec Romania va distribui toata gama de produse Sony incepand din luna iulie 2012.

„Ne propunem sa ajungem cu portofoliul nostru complet de produse la cat mai multi retaileri mici locali si magazine de comert online, iar Despec Romania este partenerul cu care tintim o crestere cu 20% a vanzarilor Sony pe acest segment in primul an”, a declarat Gheorghe Mares, director de vanzari Sony Romania.

Portofoliul Sony distribuit de Despec Romania include televizoare Bravia si sisteme home cinema, camerele foto Cyber-shot, NEX, alpha si camerele video Handycam, laptopurile VAIO, dar si produse audio si MP3 playerele Walkman, precum si produsele audio destinate segmentului auto Xplod.

“Urmarim sa devenim unul dintre cei mai importanti furnizori din Romania, ne orientam exclusiv catre revanzatori”, a declarat Tiberiu Stanciu, marketing & purchase manager Despec Romania.

Portofoliul Despec Romania include laptopuri, desktopuri, statii de lucru, echipamente periferice, sisteme de stocare si accesorii. Despec Romania este cel mai important distribuitor pe segmentul de consumabile.

Pentru anul in curs, distribuitorul vizeaza o cifra de afaceri de 45 milioane de euro.

Totodata, Filiala locala a grupului Sony, unul din cei mai importanti producatori de echipamente IT&C din lume, estimeaza o crestere de 25% a vanzarilor de laptopurilor Vaio, rezultat care se bazeaza in special pe comercializarea noilor modele de portabile ale companiei.

“Anul acesta vizam un avans cu 25% al vanzarilor pana la o cota de piața de aproximativ 5%. Cresterea va fi impulsionata de extinderea portofoliului de produse pe toate segmentele de piata si de noile lansari. In ceea ce priveste piata romaneasca de laptopuri, aceasta va inregistra o crestere moderata pana la finalul primului semestru, iar pana la finalul anului ne asteptam la o evolutie cu 10% in termeni de volum”, sustine Mircea Stoicescu, trade marketing manager al Sony Romania.

Sony se va concentra anul acesta pe vanzarile laptopurilor din gama premium si a celor care sunt comercializate in volume mari.

Citeste si Sony mizeaza pe o crestere de 25% a vanzarilor de laptop-uri Vaio

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri