Reglementarea mediului concurential in telecom trebuie sa tina cont de castigurile operatorilor, care, daca vor cobori sub un anumit nivel, vor reduce capacitatea investitionala in directia dezvoltarii retelelor, a declarat joi ministrul Comunicatiilor, Dan Nica, transmite Mediafax.
"Piata telecomunicatiilor din Romania este una concurentiala, fara nicio indoiala, dar reglementarile din acest domeniu trebuie sa tina cont de castigurile operatorilor, care, daca vor cobori sub un anumit nivel, vor diminua capacitatea investitionala a acestora in directia dezvoltarii viitoare a retelelor, cu impact asupra calitatii serviciilor furnizate si lansarii de noi servicii, cum ar fi cele 4G", a spus Nica, prezent la un eveniment organizat de Consiliul Concurentei.

El a prezentat ca exemplu situatia unui operator din Uniunea Europeana care, din cauza tarifelor de interconectare, a inregistrat pierderi de 300 milioane de euro si, in acest context, fondurile alocate pentru dezvoltarea retelei 4G au fost reduse.

"Practic, putem asista la incetinirea procesului de dezvoltare a retelei. Pentru mine este clar: e bine sa avem concurenta, dar cand, ca operator, ajungi sa dai pe mere ce iei pe pere, atunci situatia nu este una prea grozava pentru industria telecom in asamblu ei", a spus ministrul.

Prezent la eveniment, presedintele autoritatii de reglementare in telecomunicatii (ANCOM), Catalin Marinescu, a spus ca operatorii locali vor putea lansa servicii 4G pana la finele acestui an, dupa ce institutia va adopta un proiect de decizie aflat in prezent in dezbatere publica.

"Avem in consultare publica un proiect de decizie care spune ca se operatorii vor putea furniza comercial servicii 4G si in alte benzi decat cele alocate si catigate in urma licitatiei din septembrie. Dupa ce se va incheia consultarea, pe 5 noiembrie, vom publica decizia in Monitorul Oficial si, dupa publicare, operatorii vor hotari ce vor face, daca vor lansa sau nu servicii 4G. Deci, de la mijlocul lunii noiembrie, operatorii vor solicita modificarea licentei si vor putea sa lanseze servicii 4G", a spus Marinescu.

Conform unui proiect de decizie, dat publicitatii de ANCOM la 26 octombrie, operatorii care detin licente de utilizare benzilor de 900 si 1.800 MHz vor putea sa ofere si servicii de comunicatii de generatia a patra prin intermediul tehnologiilor LTE sau WIMAX in aceste frecvente.

In prezent, drepturile de utilizare a acestor benzi sunt detinute de trei operatori - Orange Romania, Vodafone Romania si Cosmote Romania.

Cele trei companii care utilizeaza aceste benzi pentru furnizarea de servicii de generatia a doua (2G) si care, incepand cu anul 2010, au dreptul de a le folosi si pentru servicii de generatia a treia (3G) vor avea, dupa aprobarea acestei decizii, si posibilitatea de a oferi servicii de generatia a patra in aceste benzi, se preciza intr-un comunicat al ANCOM remis la 26 octombrie.

De asemenea, RCS&RDS, care a castigat spectru in banda de 900 MHz in urma licitatiei organizate de ANCOM in acest an, va putea oferi servicii 4G imediat dupa inceperea perioadei de valabilitate a licentei obtinute.

Tehnologia 4G poate fi implementata si in benzile de 800 si 2.600 MHz incepand cu anul 2014, ca urmare a licitatiei organizate de ANCOM in acest an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri