Veniturile Orange au urcat cu 0,7% in primele 9 luni

Orange Romania a inregistrat in trimestrul al treilea venituri de 241 milioane euro, in urcare cu 3,2% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a lui 2012, in baza comparabila, in contextul cresterii numarului clientilor la 10,383 milioane, a anuntat miercuri compania, potrivit Mediafax.

In primele noua luni ale anului, veniturile operatorului au urcat cu 0,7%, la 690 milioane euro, se arata intr-un comunicat transmis de Orange Romania.

Excluzand impactul masurilor de reglementare, veniturile Orange Romania au urcat in trimestrul al treilea cu 5,9%, una dintre cele mai solide cresteri din Europa, se spune intr-un comunicat publicat de grupul francez Orange. Veniturile din Europa (excluzand Franta, Spania si Polonia) au scazut cu 2,7% dupa excluderea efectului masurilor de reglementare.

Operatiunile din Romania au inregistrat de asemenea una dintre cele mai accentuate cresteri ale numarului de clienti, noteaza grupul.

Numarul clientilor companiei a urcat cu 183.000 fata de finele lunii iunie. Raportat la finalul anului trecut, compania are cu 100.000 mai multi clienti, reiese din datele financiare prezentate miercuri de grupul Orange.
Venitul mediu anualizat pe utilizator al Orange Romania a fost de 77 de euro in trimestrul al treilea, fata de 80 de euro in perioada corespunzatoare a anului trecut.

Citeste si:
Grupul Orange raportează o cifră de afaceri de peste un miliard de...
Grupul Orange raportează o...

Traficul de internet mobil in reteaua Orange a crescut cu 85% in trimestrul al treilea fata de perioada similara a anului trecut, evolutie sustinuta si de vanzarile de smartphone-uri, care s-au dublat in acelasi interval.
Lansarea Orange TV a contribuit de asemenea la cresterea numarului de clienti si la traficul mai intens de date, 62% dintre utilizatorii serviciului mobil Orange TV Go utilizand smartphone-ul pentru a urmari canale de televiziune, precizeaza compania.

Totodata, numarul tabletelor vandute de companie in trimestrul al doilea a crescut de 7 ori fata de perioada corspunzatoare a anului trecut, se spune in comunicatul Orange Romania.

Orange este cel mai mare operator de telefonie mobila din Romania dupa numarul de clienti. Principalii concurenti ai companiei pe piata romaneasca sunt Vodafone si Cosmote.

La nivel global, Orange a inregistrat un profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) de 3,37 miliarde euro in trimestrul al treilea, in scadere cu 7,7%. Veniturile au scazut cu 5,5%, la 10,2 miliarde euro.
Actiunile companiei au deschis miercuri pe bursa de la Paris in scadere cu 1,3%, la 10,52 euro. Orange are o capitalizare de piata de 27,8 miliarde euro.

Citeste si:
Veniturile Huawei, în scădere puternică în primul trimestru din 2021
Se văd efectele sancțiunilor...

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri