Grupul american Liberty Global, care detine compania UPC, a preluat integral operatorul olandez de cablu TV Ziggo, evaluat la 6,9 miliarde euro, cu 2,7 milioane de clienti, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Liberty Global, controlat de miliardarul John Malone, va plati in cash si actiuni pentru Ziggo, la un pret de 34,53 euro pe actiune, cu 3,4% peste cotatia bursiera a companiei olandeze de la finalul sedintei de vineri, au anuntat luni cele doua companii.
Grupul american detinea deja 28,5% din actiunile Ziggo.
Preluarea Ziggo este cea de-a doua mare tranzactie in industria europeana a cablului TV si telefoniei fixe in mai putin de 6 luni. Vodafone a preluat in octombrie operatorul german Kabel Deutschland Holding intr-o tranzactie de peste 10 miliarde de dolari, depasind o oferta concurenta din partea Liberty Global.
Actiunile Ziggo au crescut cu peste 80% dupa listarea la bursa, in martie 2012. Anul trecut, valoarea de piata a companiei olandeze a urcat cu 34%.
Fostul CEO al Deutsche Telekom Rene Obermann a preluat recent functia de director general la Ziggo.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Innova a primit acordul pentru a prelua Optiplaza