Top managementul din companiile locale nu mai doreste sa se bazeze pentru analiza informatiilor aproape exclusiv pe directori financiari sau tehnici din companie, ci vor din ce in ce mai mult sa aiba acces, in timp real, pe mobil, la informatii relevante despre evolutia companiei. Pe aceasta nevoie se bazeaza si Plaut, companie producatoare de solutii software si distribuitor al licentelor si solutiilor software QlikView in Romania.

Robert Novak, managing director-ul austriac al Plaut Romania din 2007, a surprins intreaga perioada de criza economica si implicit schimbarea preferintelor si comportamentului clientilor din tara. “Sunt cu atat mai conectat la realitatile din teren cu cat cultura Plaut implica activitati «de teren» si din partea top managementului. Deseori merg cu echipa de vanzari, ma implic in aceasta activitate”, spune el.

Cum a schimbat recesiunea cererea de pe piata software

In 2007-2008, piata solutiilor software “exploda” si, considera Novak, similar cu alte segmente de piata, era “supraincalzita” si era clar ca nu se putea mentine un nivel atat de ridicat. Nivelul investitiilor crescuse foarte mult pana in 2009 cand lucrurile au inceput sa se schimbe, atat la nivelul multinationalelor cat si ale companiilor romanesti, indiferent de marimea lor. “Regulile s-au schimbat si investitiile, chiar si cele mici, trebuiau in prealabil aprobate de top management”, subliniaza Novak, intr-un interviu exclusiv acordat wall-street.ro. Acest lucru a afectat negativ business-ul IT.

Automat, cererea de pe piata s-a schimbat si companiile IT au trebuit sa isi diversifice portofoliul de servicii oferite si uneori sa le schimbe complet, astfel incat sa faca fata cererii mai reduse, bugetelor mai mici si reticentei companiilor in a modifica radical sistemele din cadrul firmelor. “Din 2011, volumul de business a scazut si nu se mai realizau evolutii importante, schimbari, chiar daca uneori era necesar”, considera Robert Novak. “ERP-ul si ASP-ul reprezinta insa coloana vertebrala a unei companii. Cea mai mare schimbare a Plaut a fost sa decidem sa mergem pe o noua platforma, mai ieftina, mai usor de implementat, deci «in linie» cu cererea in schimbare de pe piata – vorbesc aici de QlikView, instrument de data discovery”.

Practic, solutia se conecteaza la datele unei companii si, fara a modifica in mod semnificativ solutiile deja integrate, ofera informatii in timp real despre evolutia business-ului – inclusiv pe mobil. Majoritatea companiilor nu au un singur sistem ci mai multe. In trecut, sistemele deja existente erau in general inlaturate si instalata o noua solutie ERP. Dupa instaurarea crizei economice, companiile nu au mai dorit acest lucru din cauza cheltuielilor suplimentare si a contractarii timpului disponibil. Cu toate acestea, nevoia de schimbare si evolutie a ramas, ba chiar a crescut. “Acum trebuie sa actionam foarte rapid, piata se schimba din ce in ce mai repede. Nu mai merge sa instalezi un ERP enorm!”. O solutie precum QlikView nu schimba sistemele ci vine ca “un strat” pe deasupra lor, acest lucru permitand o instalare mai rapida si mai ieftina si acces la date importante de catre persoanele cheie din companie.

Chiar daca unii spun ca recesiunea a trecut si lucrurile s-au calmat, “in mintea actionarilor” aceasta inca persista si este o amenintare permanenta, considera seful Plaut. “Managerii vor sa aiba informatii compilate rapid, in Excel, nu sa astepte 2-3 zile ca echipele de IT sa compileze informatiile”. Un minus al serviciului este ca, deocamdata, nu exista pe piata o versiune in cloud ci este instalata pentru fiecare companie, pe serverele proprii. Principalii concurenti ai companiei sunt retailerii, dar si companii mici si medii. Compania are circa 300 de implementari in Romania.

“Sectorul public este de asemenea de interes pentru noi, prezinta multe perspective. Incercam sa ne apropiem de institutii publice dar suntem inca la primii pasi – sa spunem asa. Dureaza mai mult decat in cazul companiilor private”.

Este greu sa ajungi la oamenii de decizie din companii

Intrebat ce anume ar schimba pe piata de implementari software, seful Plaut a spus, dupa un moment de gandire, ca “programul factorilor de decizie din companii”. Una dintre problemele cu care se confrunta sectorul solutiilor software din Romania este faptul ca este destul de dificil sa intri in contact cu oamenii de decizie din companii, sa ai timp cateva ore sa le prezinti solutiile. “Managerii nu au timp, din pacate. Odata ajunsi insa in fata lor, in 95% din cazuri avem raspunsuri pozitive”, spune seful Plaut.

Costul implementarii QlickView incepe de la 15-20.000 de euro, incluzand licenta si implementarea. “Pentru o companie mare, pretul creste. Subliniez inca o data ca nu schimbam sistemul ERP in aceasta implementare”. Intreg procesul dureaza circa o luna sau mai mult, in functie de complexitatea proiectului.

Plaut are in prezent 40 de angajati. “Suntem o companie conservatoare, crestem numarul bazandu-ne pe proiectele viitoare”. Compania estimeaza pentru anul in curs o crestere de 20% a veniturilor fata de anul precedent, datorita cresterii interesului pietei. Anul trecut, conform informatiilor de la Ministerul de finante, Plaut a inregistrat in Romania afaceri de circa 1,7 mil. de euro. Principalii concurenti ai Plaut pe piata locala sunt Softwin, Novensys, Entersoft sau Seniorerp.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri