Piata de proiectoare din Romania va continua trendul ascendent si in 2015. Astfel, daca anul trecut Campionatul Mondial de Fotbal a sustinut cresterea vanzarilor pana la un total de aproape 10 milioane de euro, anul acesta investitiile din sectorul public si companiile din mediul privat vor fi principalele motoare de crestere ale pietei de profil.

Ritmul in care au loc schimbarile tehnologice, nevoia de a inlocui echipamentele de generatie anterioara care se regasesc in majoritatea companiilor, alaturi de ofertele avantajoase si numarul mare de dispozitive aflate in portofoliul producatorilor, vor determina reluarea investitiilor.

„Estimam pentru 2015 o crestere de 10% din punct de vedere valoric a vanzarilor Epson in Romania. La nivelul pietei, un rol foarte important in cresterea de anul acesta il are inovatia, mai precis specificatiile noi cu care vin brandurile in intampinarea nevoilor si dorintelor potentialilor clienti”, a declarat Simona Decuseara, sales & marketing manager Epson pentru Romania si Bulgaria.

Segmentul de business va genera anul acesta cea mai mare pondere in vanzarile de proiectoare. De asemenea, mediul educational, desi nu a mai generat investitii majore pentru brandurile de proiectoare pe parcursul ultimilor ani, va relua achizitiile, in masura in care noutatile tehnologice sunt tot mai necesare in unitatile de invatamant, iar obisnuinta elevilor cu echipamentele electronice impune tot mai mult o schimbare a metodelor de predare in scoli.

„In ceea ce priveste segmentul consumer, exista cu siguranta un interes crescut al celor care isi doresc un proiector pentru acasa, insa adesea acestia achizitioneaza un model destinat segmentului de business in loc de unul home cinema, din ratiuni legate de pret”, precizeaza Simona Decuseara.

Pentru anul in curs, reprezentantii Epson mentioneaza ca pretul proiectoarelor nu va suferi modificari majore. Conform ultimului raport al companiei de cercetare si consultanta Futuresource, pretul mediu de vanzare de anul trecut pentru un astfel de echipament s-a situat in jurul valorii de 570 de euro. Referitor la proiectoarele Epson, gama foarte variata de modele ofera clientilor modele cu preturi incepand de la 230 de euro si pana la 8.500 de euro.

Vedetele din 2015 de pe piata locala de proiectoare vor fi sistemele interactive cu comanda tactila pentru distante ultra-scurte, destinate salilor de conferinta ori segmentului educational.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri