La 7 ani, Mihai Mafteianu, un tanar in varsta de 27 de ani, a inceput sa programeze, iar din clasa a doua pana in a cincea a invatat algoritmi. In aceeasi perioada s-a inscris la Clubul Elevilor din Giurgiu ca sa invete informatica. La 14 ani isi forma prima companie de internet.

Ulterior, a urmat Facultatea de Administrare a Afacerilor din cadrul Universitatii din Bucuresti.

“Am crescut foarte tehnic, iar, apoi, mi-am dorit sa invat si comercial”, explica tanarul.

De asemenea, in 2007, la 19 ani, incheiat o tranzactie de cateva sute de mii de euro prin vanzarea retelei BloggerWork care ajunsese la cateva milioane de afisari pe luna. Tranzactia a fost incheiata cu un holding de media american, insa Mafteianu nu a precizat numele acesteia.

Dupa aceasta tranzactie, din 2008 si pana in 2011 a facut mentorat ajutand astfel diferite start-upuri sa obtina investitii de la diferite fonduri europene de investitii. Printre fondurile de investitii in cadrul carora a facut mentorat sa numara Seed Money si Eleven. Tot in 2011 a facut exit din SkinScan, una dintre cele mai de succes aplicatii medicale la nivel mondial, un soft descarcat de sute de mii de ori.

A investit 100.000 de euro din banii proprii pentru educatia elevilor

Experienta dezvoltarii SkinScan, un business care a atras atentia presei din toata lumea, l-au determinat pe Mafteianu ca in 2011 sa puna bazele Cronian Academy, primul accelerator univesitar pentru studentii la informatica din Romania.

Antreprenorul si-a dorit ca prin acest program sa ajute studentii sa isi lanseze propriile business-uri, mai ales ca o parte dintre proiectele participante obtin finantare si devin ulterior companii de sine statatoare .Programul Cronian Academy se adreseaza studentilor si masteranzilor de la Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii din Bucuresti.

In cei patru ani de la lansare antreprenorul a investit circa 100.000 de euro in Cronian Academy, bani fiind investiti in echipamente (intr-un laborator modern) si costuri de personal. In afara de veniturile personale ale lui Mihai Mafteianu, Cronian Academy mai este finantata si de Cronian Talent, compania grupului Cronian care se ocupa de management operational pentru cercetare si dezvoltare. Din grupul Cronian mai face parte si incubatorul pentru start-upuri Cronian Labs.

De ce a preferat tanarul antreprenor sa isi investeasca banii in educatia si formarea studentilor in loc sa ii cheltuiasca pe case, masini sau vacante?

“Eu am reusit pentru ca am avut acces mereu la oameni bine pregatiti. De exemplu, in clasa a cincea lucram alaturi de elevii care se pregateau pentru olimpiadele nationale de informatica si aveam acces la softuri pe care putini le stiau la vremea respectiva. Apoi, daca acesti tineri au succes...succesul lor devine si al nostru”, explica Mafteianu.

Pana acum, la programul Cronian Academy au participat peste 1.000 de studenti, "academia" fiind construita in doua etape.

Prima etapa consta in cursuri obligatorii si optionale despre tehnici web, ingineria programarii, proiecte software in echipa, dezvoltarea aplicatiilor mobile in Apple iOS, dezvoltarea aplicatiilor mobile in cloud. Cursurile fac parte din curricula Facultatii, studentii luand note in cadrul acestora.

Citeste si:

„Cursurile optionale (de dezvoltare de aplicatii pentru iOS si pentru platforme in cloud) sunt cele mai solicitate cursuri din facultate. Nici nu facem fata cererii”, afirma Mafteianu.

Cei mai buni studenti ajung in accelerator

Pe de alta parte, etapa a doua (cea de accelerator) se adreseaza celor mai buni studenti de la cursurile practice, acestia fiind selectati de echipa Cronian Academy.

„Inainte sa ne implicam noi in facultate erau doar cursuri teoretice si se simtea o nevoie in zona aceasta. Studentii de la aceasta facultate aveau o baza teoretica foarte buna, dar voiau sa suplimenteze cu practica. Facultatile de profil ar trebui sa adauge mai multe cursuri care sa raspunda varfului de valoare din industrie”, spune Mafteianu.

Etapa de accelerator se organizeaza timp de 12 saptamani, in ultimul semestru de licenta ori masterat. La finalul perioadei de accelerator exista un eveniment care se numeste Demo Day, in care tinerii isi prezinta proiectele in fata publicului, la acesta participand profesori, iar, uneori, fonduri de investitii. De altfel, pentru acest eveniment ei se pregatesc cu o actrita care ii invata cum sa isi sustina si prezinte proiectele.

Practic, daca la cursuri pana acum au participat peste 1.000 de studenti, in etapa de accelerator au fost admisi in jur de 500 de la infiintarea in 2011. In accelerator sunt admisi 50 de studenti la nivelul de licenta si 50 la masterat.

De asemenea, in timp ce masteranzii dezvolta aplicatii utile in viata de zi cu zi, studentii sunt rugati sa creeze softuri care sa ajute la automatizarea proceselor din cadrul facultatii.

"Din toamna o parte dintre aceste aplicatii vor fi folosite in cadrul facultatii. Sunt aplicatii care sa ajute in procesul de admitere sau de repartizare a locurilor in camin. Si vrem ca ele sa fie folosite in toata universitatea, nu doar in Facultatea de Matematica si Informatica", afirma Mafteianu.

Pe de alta parte, anul acesta masteranzii au creat aplicatii care ajuta oamenii sa comunice in caz de cutremur sau proteste, in conditii in care semnalul nu este unul foarte bun, o aplicatie care tine loc de consilier vestimentar, dar si una care poate fi folosita pe post de ghid in diferite muzee.

Dintre proiectele dezvoltate de cei in jur de 500 de studenti si masteranzi care au ajuns in etapa de accelerator, au primit finantari de diferite fonduri de investitii europene, iar in jur de 10 au devenit companii. In o parte din companii sunt implicati mai multi fosti absolventi.

Tinerii vor salarii mari, nu sa riste

„Tinerii romani se duc de multe ori sa lucreze in multinationale din cauza apetentei scazute pentru risc. Cererea este atat de ridicata, mai exact li se ofera salarii mari si este mai usor decat sa isi fondeze propria companie. Insa de multe ori ei se specializeaza pe tehnologii vechi de 10-20 de ani si isi limiteaza foarte mult posibilitatile. Pentru ca astfel de tehnologii nu se vor mai folosi in cinci ani”, afirma Mafteianu.

In prezent in Cronian Academy sunt implicati 25 de persoane, o parte dintre acestia fiind fosti absolventi, iar o parte angajati ai celorlate entitati ale Cronian Group.

Cronian Group este format din Cronian Academy (accelerator universitar in domeniul tehnologiei informatiei), Cronian Labs (incubator pentru start-upuri) si Cronian Talent (management operational pentru departamente de cercetare si dezvoltare).

Dintre cele trei entitati, doar Cronian Talent obtine venituri, compania avand afaceri de peste un milion de euro anul trecut. Astfel, Cronian Academy si Labs sunt sustinute financiar de Cronian Talent, dar si din veniturile personale ale lui Mihai Mafteianu.