Instagram va oferi utilizatorilor sai doua tipuri de continut care ofera o doza mai mare de intimitate: mesaje directe si transmisiuni video live care se sterg automat dupa ce au fost vazute.

In incercarea de a fi cat mai mult pe placul tinerilor, Facebook este dispus sa copieze unele dintre cele mai apreciate facilitati ale concurentei in cadrul propriilor produse. De data aceasta, Facebook realizeaza o combinatie intre Snapchat si Periscope, pe care o adauga in Instagram, conform News.ro.

Noua facilitate Instagram Live este integrata in Moments, sectiunea care include video si imagini postate imediat cum au fost realizate - o functie pe care Instagram a copiat-o fara sa o modifice in vreun fel de la Snapchat. Spre deosebire de restul continutului, filmarile live postate aici pot fi vizionate doar in timp real. In momentul in care s-a terminat transmisiunea, filmul dispare complet din aplicatie, ca si cum nu ar fi existat.

Cel care initiaza o astfel de transmisiune poate alege anumiti prieteni carora li se vor trimite notificari. In timpul filmarii, initiatorul poate vedea exact cine se uita si care sunt reactiile audientei. Instagram va oferi si un asa-zis director de transmisiuni live, in care utilizatorii vor putea accesa cele mai interesante stream-uri directe, ordonate pe baza de algoritm.

Cea de-a doua noua facilitate cu caracter efemer, mesajele care dispar automat, vor avea o sectiune proprie in cadrul mesajelor directe. Un astfel de mesaj poate fi citit o singura data de catre destinatar, care poate trimite un singur raspuns, dupa care se autodistruge. Atat mesajele directe, cat si transmisiunile video live efemere vor fi disponibile utilizatorilor de Android si iOS in saptamanile urmatoare.

Citeste si:
Topul celor care au castigat cei mai multi bani in ultimul deceniu
Topul celor care au castigat...

Sursa foto: Shutterstock/Vasin Lee

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Trump: Zuckerberg mi-a spus ca sunt numarul 1 pe Facebook