Primul semestru a marcat pentru Entersoft inceperea unor proiecte de anvergura la companii din domeniul productiei de lactate (Olympus), din domeniul medical (Biotechnic), al productiei de bere (Berarium) si distributiei de jucarii (ADC Blackfire), dar si extinderea unor proiecte la clienti existenti precum JTI Romania, Imperial Tobacco, ISOMAT, Sofmedica, Leida, ND Medhealth sau Grupul Editorial Corint.

“Proiectele noi au componente importante de cloud si mobilitate, cam 30-40% dintre managerii cu care am derulat discutii in acest interval de timp solicitand oferte specifice de ERP in cloud si aplicatii de gestionare a fortei de vanzari prin intermediul dispozitivelor mobile”, explica Cristi Cozic, Country Manager la Entersoft Romania.

90% dintre managerii cu care Entersoft a colaborat in aceste prime sase luni au ca principala preocupare obtinerea unui control mai bun asupra activitatilor derulate in organizatie pentru reducerea costurilor de operare cu cel putin 20-25% si eficientizarea companiei pe care o conduc.

In acest inceput de an s-a constatat ca, desi anterior multi manageri erau atrasi de finantarea achizitiei in leasing sau prin fonduri europene, in prezent, pentru a reduce presiunea pe bugete si pentru o mai rapida implementare, majoritatea clientilor noi au optat pentru Entersoft Business Suite in regim de Software ca Serviciu (SaaS).